StiripesurseDiasporaPriti Patel: UK şi-a îndeplinit toate obligaţiile aferente acordului comercial post-Brexit

Priti Patel: UK şi-a îndeplinit toate obligaţiile aferente acordului comercial post-Brexit

Publicat:

Ministrul de interne britanic Priti Patel a declarat joi că Regatul Unit şi-a îndeplinit toate obligaţiile care îi revin conform acordului comercial, reprezentanta Londrei declarându-se dezamăgită de măsura Franţei de a confisca o ambarcaţiune de pescuit britanice, pe fondul diferendului privind drepturile de pescuit post-Brexit, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”În termeni de ceea ce s-a întâmplat în această dimineaţă, cred că este important de spus evident că este dezamăgitor şi noi ca ţară ne-am îndeplinit toate obligaţiile conform TCA (acordul comercial)”, a spus Priti Patel.

Citeşte şi: Preşedinta Taiwanului are încredere în SUA – Black News

”La guvern discuţiile vor continua atât la nivelul Comisiei (Europene), cât şi cu omologi din administraţia franceză”, a adăugat ministrul britanic.

Parisul a avertizat joi că va avea o abordare de toleranţă zero faţă de Regatul Unit şi va bloca accesul ambarcaţiunilor de pescuit britanice până când Franţa va primi licenţele necesare pentru pescarii săi. De altfel, Franţa a confiscat joi dimineaţă un vas britanic de pescuit care opera în apropierea portului francez Le Havre.


Citeşte şi: Centrul Carter trimite o echipă de observatori pentru alegerile din Venezuela – Black News

Autorităţile franceze au anunţat miercuri că în absenţa progreselor în acest dosar, începând din 2 noiembrie se va aplica un prim set de măsuri: interdicţia debarcării mărfurilor pescarilor britanici în toate porturile franceze, o consolidare a controalelor vamale, sanitare şi de securitate asupra navelor britanice şi un control al camioanelor care se deplasează către şi dinspre Regatul Unit, în special la Calais.

Acordul post-Brexit, încheiat in extremis la finalul lui 2020 între Londra şi Uniunea Europeană, prevede că pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părţi ale apelor britanice cu condiţia de a face dovada că pescuiau acolo şi înainte. Însă acum între francezi şi britanici există divergenţe legate de natura şi detalierea documentelor justificative.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.