StiripesurseDiasporaGrecia instituie noi măsuri pentru persoanele nevaccinate

Grecia instituie noi măsuri pentru persoanele nevaccinate

Publicat:

Ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19, persoanele nevaccinate din Grecia vor trebui să prezinte începând de sâmbătă teste PCR sau antigen negative pentru a avea acces în instituţiile publice, magazine sau bănci, a anunţat marţi Ministerul elen al Sănătăţii, relatează AFP, potrivit agerpres

Angajaţii din sectorul privat şi cel public care nu sunt vaccinaţi vor trebui, de asemenea, să prezinte de două ori pe săptămână teste negative de COVID-19, pe care vor trebui să le plătească.

Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

Amenzile pentru magazinele şi restaurantele care nu respectă măsurile impuse de guvern au fost dublate, ajungând la 5.000 de euro.

“Principala noastră armă împotriva pandemiei este vaccinul”, a insistat marţi ministrul sănătăţii, Thanos Plevris.


Ministrul a mai recomandat ca toate persoanele care au primit ultima doză de vaccin în urmă cu peste şase luni să meargă să facă a treia doză de vaccin anti-COVID.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

În prezent, 63% din populaţia Greciei este complet vaccinată, conform ministerului.

În Grecia au fost înregistrate marţi 6.700 de noi cazuri, un record de la începutul pandemiei, iar 59 de persoane au murit din cauza COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.