StiripesurseDiasporaAtacatorul din faţa unei moschei londoneze avea ca ţintă UCIDEREA primarului...

Atacatorul din faţa unei moschei londoneze avea ca ţintă UCIDEREA primarului Sadiq Khan

Publicat:

Darren Osborne (foto), judecat pentru că, în iunie 2017, a intrat cu furgoneta în credincioşii aflaţi în faţa unei moschei din nordul Londrei, a afirmat marţi în cursul procesului său că a dorit să îi ucidă pe liderul laburist Jeremy Corbyn şi pe primarul Londrei, Sadiq Khan, relatează AFP, potrivit agerpres.

Bărbatul a spus că, iniţial, a încercat să atace un marş în favoarea palestinienilor organizat pe străzile capitalei britanice şi “să lovească” un număr cât mai mare de persoane.

Citește și : SUA vor adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei

Întrebat de procuror dacă a intenţionat să îl ucidă pe Jeremy Corbyn, care a fost aşteptat la manifestaţie, dar nu a luat parte la aceasta, Darren Osborne a răspuns afirmativ.

“Aşa s-ar fi dus un terorist de pe străzile noastre”, a declarat el. “Iar dacă Sadiq Khan ar fi fost acolo, ar fi fost şi mai bine. Ca şi cum aş fi câştigat la loterie”, a mai spus acuzatul.


Atacatorul, în vârstă de 48 de ani şi tatăl a patru copii, a fost împiedicat să ajungă la manifestaţie pentru că accesul rutier era blocat.

La puţin timp după miezul nopţii de 18 spre 19 iunie, camioneta sa a lovit un grup de persoane aflate în apropiere de moscheea din zona Finsbury Park care îi acordau ajutor lui Makram Ali, un bărbat în vârstă de 51 de ani care se simţea rău. Acesta din urmă a murit în atac, iar alte 11 persoane au fost rănite.

Atacul a avut loc într-un climat de nervozitate extremă în Marea Britanie, cu trei atentate în trei luni, la Londra şi Manchester, făcând 35 de morţi şi revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.

Citește și : Marea Britanie : Guvernul a încercat să minimalizeze un raport pesimist privind situaţia economică după Brexit

Partenera sa, cu care trăia la Cardiff, în Ţara Galilor, l-a descris ca fiind un “depresiv”, “alcoolic” “obsedat de musulmani în săptămânile dinaintea incidentului”.

Darren Osborne, care a pledat nevinovat, a negat marţi că ar fi autorul atacului şi a explicat că era doar pasager în camioneta condusă de un bărbat prezentat ca un complice şi pe care l-a numit Dave.

Iniţial, acuzatul a spus că nu va face declaraţii. El a motivat că şi-a schimbat părerea “pentru a spune adevărul”.

Procesul său urmează să se încheie vineri, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.