StiripesurseDiasporaAngajaţii din sistemul public de sănătate din Anglia vor fi obligaţi...

Angajaţii din sistemul public de sănătate din Anglia vor fi obligaţi să fie vaccinaţi anti-COVID până la 1 aprilie 2022

Publicat:

Guvernul britanic a anunţat marţi că toţi angajaţii din sistemul public de sănătate din Anglia vor fi obligaţi să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 până la 1 aprilie 2022, transmite AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

După o consultare pe acest subiect, ‘am ajuns la concluzia că toţi cei care lucrează în NHS (serviciul public de sănătate) şi asistenţă socială vor trebui să fie vaccinaţi’, a declarat ministrul sănătăţii, Sajid Javid, în parlament.

Citește și : Polonia se aşteaptă la noi confruntări cu migranţii la graniţa belarusă (VIDEO). Putin şi Lukaşenko vorbesc aceeaşi limbă!

‘Trebuie să evităm răul ce poate fi prevenit, să protejăm pacienţii din NHS, să protejăm colegii din NHS şi, bineînţeles, să protejăm chiar NHS’, a explicat el.

‘Intenţionăm să impunem această condiţie începând de la 1 aprilie’, a adăugat Javid.


Angajaţii care nu vin în contact direct cu pacienţi sau care au contradicţii medicale la vaccinare vor fi exceptaţi, a precizat el.

‘Nicio persoană’ din NHS sau din sectorul de îngrijire care nu va fi vaccinată ‘nu ar trebui să fie considerată ţap ispăşitor’ sau ‘să fie arătată cu degetul’, a subliniat ministrul, insistând pe pedagogia necesară pentru a-i convinge pe reticenţi.

Sajid Javid a citat cele mai recente cifre conform cărora ‘90% din personalul NHS a primit cel puţin două doze’ de vaccin, chiar dacă în unele spitale ‘procentul este mai apropiat de 80%’.

Citește și : Deputaţii chilieni dau undă verde pentru destituirea preşedintelui Sebastian Pinera

Potrivit unui anunţ anterior, pentru angajaţii căminelor pentru vârstnici din Anglia obligaţia vaccinării complete intră în vigoare de joi.

NHS numără 1,2 milioane de angajaţi, dintre care peste 627.000 reprezintă personal de îngrijire.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Studiu: Tinerele vaccinate împotriva HPV au acum un risc ‘aproape de zero’ de a muri din cauza cancerului de col uterin

Copiii vaccinați împotriva HPV (virusul papiloma uman) la vârsta de 12-13 ani au un risc aproape inexistent de a muri din cauza cancerului de...

Liste electronice de așteptare pentru operațiile de cataractă și protezare în Chișinău și Bălți începând cu 1 iulie

Din 1 iulie, pacienții care vor opta pentru operații de cataractă sau de protezare a aparatului locomotor în instituțiile medicale din Chișinău și Bălți...

Tratament inovator pentru migrena cronică, disponibil la Institutul de Medicină Urgentă

Pacienții care suferă de migrenă cronică și cefalee severă, iar tratamentele clasice nu mai dau rezultate, pot beneficia de o nouă metodă terapeutică disponibilă...

CNAM a transmis peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în iunie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat în avans prestatorilor de servicii medicale peste 1 miliard 24 de milioane de lei pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.