StiripesurseȘtirile zileiPfizer a cerut autorizaţie pentru administrarea vaccinului său la copiii de...

Pfizer a cerut autorizaţie pentru administrarea vaccinului său la copiii de între 5-11 ani din Brazilia

Publicat:

Compania farmaceutică Pfizer a cerut vineri Agenţiei Naţionale de Supraveghere Sanitară (ANVISA) din Brazilia să autorizeze vaccinul său anti-COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 5 – 11 ani, relatează AFP, potrivit agerpres

“ANVISA a primit cererea trimisă de Pfizer pentru a include grupa de vârstă 5 – 11 ani în indicaţiile vaccinului său Comirnaty”, precizează Agenţia într-un comunicat.

Citește și :  Victor Chirilă este noul ambasador al R. Moldova în România

Cererea de autorizare prevede că dozajul să fie “adaptat şi inferior” celui utilizat pentru copiii de 12 ani şi peste această vârstă şi să fie distribuit în flacoane diferite.

La rândul său, Pfizer a indicat într-o notă că, potrivit “unei analize preliminare”‘, “o schemă de două doze de 10 micrograme de vaccin s-a dovedit capabilă să genereze un nivel ridicat de anticorpi”, la această grupă de vârstă.


Agenţia braziliană are la dispoziţie 30 de zile pentru a studia cererea trimisă de Pfizer, al cărei vaccin pentru categoria 5-11 ani a fost autorizat în SUA din 2 noiembrie.

Cererea înaintată de Pfizer intervine într-un moment în care mai mulţi responsabili ai ANVISA au primit ameninţări de moarte, în caz de autorizare a vaccinului anti-COVID-19 la copiii cu vârste de între 5 şi 11 ani.

Poliţia braziliană a anunţat că a deschis o anchetă în acest sens.

Citește și : Italienii sunt sfătuiţi să-şi facă doza booster! Numărul de infectări creşte vertiginos

În Brazilia, vaccinul de la Pfizer este autorizat din 11 iunie pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani şi din 23 februarie pentru adolescenţii de peste 16 ani

Cu 610.000 de morţi, la 213 milioane de locuitori, Brazilia este ţara cea mai îndoliată, după SUA din cauza epidemiei de coronavirus. Peste 58% din populaţie a fost până acum vaccinată cu schema completă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.