Partidul Socialist (centru-stânga), aflat la guvernare în Portugalia, a câştigat sprijin în rândul electoratului portughez după ce s-a anunţat că în 30 ianuarie anul viitor vor avea loc alegeri anticipate, indică un sondaj de opinie publicat luni, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Astfel, potrivit sondajului realizat de Intercampus în perioada 5-11 noiembrie, după ce preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa a anunţat data alegerilor, socialiştii premierului Antonio Costa sunt susţinuţi de 39% din electorat, faţă de 36,8% în luna septembrie.
Citește și : Explozia taxiului din Liverpool a fost calificată drept ‘INCIDENT TERORIST’. Şoferul este un EROU!
Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Social-Democrat (centru-dreapta), a crescut la 28,1% din intenţiile de vot, faţă de 24,6% în luna septembrie.
Majoritatea celorlaltor partide, inclusiv foştii aliaţi radicali de stânga ai lui Costa care în octombrie au votat alături de dreapta împotriva proiectului de buget, au scăzut în preferinţele electoratului.
Analiştii sunt de părere că alegerile anticipate nu vor rezolva singure problema impasului politic în care se găseşte Portugalia, întrucât niciun partid şi nicio alianţă politică nu par să poată coagula o majoritate stabilă.
Citește și : Sute de migranţi s-au strâns la un post de frontieră închis şi încearcă să forţeze intrarea în Polonia – VIDEO
În acelaşi sondaj, realizat pe un eşantion de 612 portughezi cu drept de vot, Blocul de Stânga este creditat cu 7,7% din intenţiile de vot, în timp ce formaţiuna radicală de dreapta Chega cu 6,3%.











