StiripesurseDiasporaStaţiunile de ski din Franţa vor cere turiştilor certificatul verde

Staţiunile de ski din Franţa vor cere turiştilor certificatul verde

Publicat:

Obligativitatea prezentării unui certificat verde pentru COVID-19 în staţiunile de ski franceze a intrat în vigoare sâmbătă şi au fost instalate controale, conform protocolului prevăzut în caz de deteriorare a situaţiei sanitare, au anunţat operatorii din cadrul Domeniilor Schiabile din Franţa (DSF), relatează AFP, potrivit agerpres

“Începând de azi (sâmbătă) devine aplicabil”, a declarat Alexandre Maulin, preşedintele DSF, organizaţie ce reuneşte operatorii din 250 de staţiuni de schi franceze.

Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

Protocolul de acces la instalaţiile de cablu din staţiuni prevede un skipass obligatoriu, în caz de o incidenţă care depăşeşte 200 de cazuri la 100.000 de locuitori. “Această limită a fost atinsă săptămâna trecută şi ne aflăm azi la 350”, a explicat Alexandre Maulin.

Potrivit lui, vor avea loc operaţiuni de verificare la principalele instalaţii de cablu şi la telecabina principală, în mod aleatoriu şi nepermanent, pentru ca cetăţenii să ştie că sunt verificaţi.


În staţiunea alpină Serre-Chevalier, unde sezonul de ski s-a deschis sâmbătă dimineaţă, controlul certificatului verde s-a făcut la momentul cumpărării biletelor şi la urcarea în telecabină, a declarat pentru AFP, David Chabanal, directorul agenţiei locale de turism.

“Clienţii sunt informaţi la urcare pentru a prezenta QR pe telefon şi nu au existat aglomeraţii. În acest weekend de deschidere lucrurile au mers fluent”, a precizat el.

Citește și : Preşedintele Botswanei spune că diplomaţii străini au venit infectaţi cu Omicron din Europa

La fel ca şi alte ţări din Europa, Franţa se confruntă cu o recrudescenţă a cazurilor de COVID-19, iar purtătorul de cuvânt al guvernului a descris curba drept “vertiginoasă”.

Staţiunile de ski din Franţa, unde purtarea măştilor sanitare este obligatorie în instalaţiile mecanice, s-au redeschis după două sezoane care au fost afectate de pandemie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.