StiripesurseȘtirile zileiDouă morminte din perioada saită au fost descoperite în Egipt

Două morminte din perioada saită au fost descoperite în Egipt

Publicat:

O misiune arheologică spaniolă a descoperit două morminte alăturate datând din perioada saită, în timpul celei de-a 26-a dinastii a faraonilor (664-525 î.e.n.), în Guvernoratul Minya din nordul Egiptului (Egiptul de Sus), a anunţat ministerul egiptean al Turismului şi Antichităţilor, informează Xinhua, potrivit agerpres.

Misiunea de la Universitatea din Barcelona, Spania, a descoperit rămăşiţele a două persoane necunoscute, cu limbi de aur, într-unul dintre morminte, a declarat Mostafa Waziri, secretar general în cadrul Consiliului Suprem al Antichităţilor, citat într-un comunicat. Potrivit unor explicaţii anterioare ale Ministerului Turismului şi Antichităţilor, limbile de aur aveau rolul de a se asigura că persoanele decedate vor putea “vorbi în viaţa de apoi”.

În interiorul mormântului a fost găsit un sicriu din calcar cu un capac în formă de femeie, a spus oficialul adăugând că lângă sicriu au fost descoperite rămăşiţele unei persoane necunoscute.

Studiile preliminare asupra mormântului au relevat că acesta a fost deschis anterior, în vremuri străvechi, a subliniat Waziri.

Al doilea mormânt a fost găsit închis, iar reprezentanţii misiunii arheologice l-au deschis pentru prima dată în timpul săpăturilor.


Directorul excavaţiilor, Hassan Amer, a declarat că misiunea a găsit în cel de-al doilea mormânt un sicriu de calcar cu un chip uman în stare bună de conservare, alături de două sicrie ce conţineau vase canopice.

”Unul dintre vase conţinea 402 figurine Ushabti din faianţă, un set de amulete mici şi mărgele verzi”, a adăugat el.

În ultimii ani, Egiptul a fost martorul mai multor descoperiri arheologice importante, realizate în diferite regiuni ale ţării, printre acestea numărându-se morminte faraonice, statui, sicrie şi mumii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.