StiripesurseDiasporaKremlinul spune că nu se aşteaptă la cine ştie ce progrese...

Kremlinul spune că nu se aşteaptă la cine ştie ce progrese în urma summitului virtual Putin-Biden

Publicat:

Kremlinul a declarat luni că nu se aşteaptă la cine ştie ce ‘progrese’ în urma întrevederii online între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden, prevăzută să aibă loc marţi, într-un moment de vârf al tensiunilor între Moscova şi Washington, relatează France Presse şi Interfax, potrivit agerpres

‘Este dificil să te aştepţi la vreun progres important la aceste negocieri’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, apreciind că este puţin probabil ca în cele ‘câteva ore’ de discuţii să fie curăţate ‘grajdurile lui Augias’ ale relaţiilor bilaterale.

Citește și : Rusia raportează primele două cazuri cu Omicron

‘Să sperăm că cel puţin cei doi lideri vor putea să-şi expună unul altuia preocupările, să formuleze aceste preocupări într-un mod clar şi să răspundă referitor la acestea’, a adăugat el.

‘Chiar dacă relaţiile noastre bilaterale sunt în continuare într-o stare lamentabilă, există o anumită animare în unele domenii, un dialog care începe’, a spus Peskov, completând: ‘Chiar dacă acest dialog nu duce la ora actuală la o punere de acord a poziţiilor, la încheierea de acorduri, totuşi este mai bine să comunici’.


Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a calificat drept ”ostilă şi agresivă” retorica SUA şi a altor state europene, şi în special pe cea a presei anglosaxone despre ”invadarea Ucrainei”.

Această întâlnire, în format de videoconferinţă, între Putin şi Biden este extrem de aşteptată, în special din cauza tensiunilor crescute în jurul Ucrainei.

Ucraina şi aliaţii săi acuză Rusia de comasarea de trupe şi blindate la frontieră pentru un eventual atac asupra Ucrainei.

Moscova a negat în mai multe rânduri că ar avea intenţii belicoase, acuzând la rândul său ţările occidentale de înmulţirea ‘provocărilor’, în special prin desfăşurarea de exerciţii militare în Marea Neagră.

În cadrul discuţiei de marţi, preşedintele Joe Biden îl va avertiza pe Vladimir Putin în privinţa unor consecinţe economice grave dacă Rusia va ataca Ucraina, a declarat luni un înalt oficial al administraţiei americane, citat de Reuters.

Citește și : Emmanuel Macron va anunţa priorităţile europene ale Franţei

 

SUA s-au pus de acord cu aliaţii lor europeni asupra unui răspuns puternic în cazul unei invazii ruseşti, a declarat responsabilul citat, adăugând că sancţiunile care vor fi instituite în acest caz de SUA şi Europa vor pricinui consecinţe economice severe Rusiei.

Secretarul de stat american Antony Blinken are planificată pentru luni o convorbire telefonică cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, iar preşedintele Biden în zilele următoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.