StiripesurseDiasporaSenatul francez INTERZICE pseudo 'terapiile de conversie'

Senatul francez INTERZICE pseudo ‘terapiile de conversie’

Publicat:

Senatul francez, majoritar de dreapta, a votat marţi cu o largă majoritate în favoarea interzicerii pseudo “terapiilor de conversie”, practici menite să le impună heterosexualitatea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgen (LGBT), informează AFP, potrivit agerpres.

Camera superioară a Parlamentului francez a adoptat în primă lectură, după Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului, cu câteva modificări, o propunere de lege ce prevede un delict specific împotriva aşa-zişilor “terapeuţi” sau clerici care pretind “să vindece” persoanele homosexuale.

Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

Astfel, 305 de senatori francezi s-au pronunţat în favoarea proiectului de lege, şi numai 28 au fost împotrivă, toţi din partea grupului conservator Republicanii. În cadrul Adunării Naţionale, proiectul a fost adoptat în unanimitate.

Deputaţi şi senatori vor încerca acum să se pună de acord asupra unei versiuni comune a textului, în cadrul unei comisii mixte paritare. În caz de eşec, Adunarea Naţională va avea ultimul cuvânt.


Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

Potrivit proiectului de lege, “practicile, comportamentele sau afirmaţiile repetate menite să modifice sau să reprime orientarea sexuală sau identitatea de gen adevărată sau presupusă a unei persoane, şi care au drept efect o alterare a sănătăţii psihice sau mentale, sunt pedepsite cu doi ani de închisoare şi 30.000 de euro amendă”.

Alte ţări au interzis deja aceste practici: în Europa, Malta şi Germania, precum şi mai multe provincii din Spania, iar în Canada un proiect de lege care le interzice a fost adoptat pe 1 decembrie de camera inferioară a Parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.