StiripesurseDiasporaPfizer confirmă rezultate foarte bune pentru pastila sa împotriva covid-19 'paxlovid'

Pfizer confirmă rezultate foarte bune pentru pastila sa împotriva covid-19 ‘paxlovid’

Publicat:

Laboratorul farmaceutic american Pfizer a confirmat marţi că pastila sa împotriva covid-19 ”paxlovid” reduce cu aproape 90% spitalizarea şi decesul persoanelor cu risc, dacă este administrată în primele zile după apariţia simptomelor, potrivit unor teste clinice, relatează AFP, scrie news.ro .

Potrivit Pfizer, paxlovid ”reduce riscul spitalizării sau decesului cu 89% (administrat de la trei zile după apariţia simpromelor) şi cu 88% (la cnci zile după apariţia simptomelor) faţă de placebo”.

Citește și : Rezoluţia privind statul de drept în Slovenia este un document politic

Acest studiu a fost realzat pe un număr de 2.246 de pacienţi cu risc mare de a face o formă gravă de covid-19.

Rezultatele studiului confirmă rezultate preliminare anunţate la începutul lui noiembrie.


Pfizer anunţă, de asemenea, că tratamentul este eficient împotriva variante omicron a SARS-CoV-2

Citește și : Rata natalităţii SE PRĂBUŞEŞTE în Italia! Este cea mai mică din ultimii 160 de ani

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.