StiripesurseDiasporaProteste în mai multe oraşe din Polonia pentru 'media libere'

Proteste în mai multe oraşe din Polonia pentru ‘media libere’

Publicat:

Mii de persoane au protestat duminică în faţa palatului preşedintelui polonez la Varşovia împotriva unei noi legi privind media destinată, în opinia lor, să reducă la tăcere principalul canalul de ştiri independent din Polonia, TVN24, notează AFP, potrivit agerpres.

Numeroşi manifestanţi au fluturat drapele ale Uniunii Europene (UE) şi au scandat “Media libere!” şi “Vrem un veto!” – pentru a cere preşedintelui Andrzej Duda să nu promulge această lege.

Citește și : Proteste la Barcelona împotriva extinderii limbii spaniole în şcolile din Catalonia

“Avem nevoie de libertate de exprimare”, a declarat Emilia Zlotinska, în vârstă de 38 de ani, o protestatară. “Aş dori ca preşedintele să nu semneze” textul, a adăugat ea.

Andrzej Lech, 71 de ani, cu drapelul Poloniei şi cel al UE în mână, a considerat şi el că legea este “inacceptabilă”. “Este de datoria mea să fiu aici (…) ca de fiecare dată când libertatea noastră se află în pericol”, a spus el.


Jurnalişti renumiţi şi reprezentanţi ai opoziţiei, printre care fostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk (2014-2019), s-au adresat mulţimii în luminile instalaţiilor de Crăciun.

“Suntem astăzi aici pentru a apăra libertatea media. Dacă rămânem uniţi, în solidaritate, vom câştiga. Vom scăpa de acest guvern împreună”, a spus Donald Tusk, în prezent liderul Platformei Civice, un partid al opoziţiei de dreapta.

Manifestaţii similare au fost organizate în mai multe oraşe din Polonia.

Legea dorită de partidul populist PiS (Lege şi Justiţie) aflat la putere a fost votată vineri de parlament cu ocazia un vot surpriză.

Acesta va împiedica companiile din afara Spaţiului Economic European să deţină o participaţie majoritară în media poloneze.

Prevederea va obliga în special grupul american Discovery să-şi vândă participaţia majoritară de la TVN, una dintre cele mai mari reţele de televiziune privată din Polonia. TVN24 este canalul său de ştiri şi este considerat unul critic faţă de conservatorii la putere.

Guvernul susţine, la rândul său, că legea va proteja peisajul mediatic polonez împotriva unor actori potenţiali ostili precum Rusia.

Statele Unite s-au declarat “profund tulburate” de acest text de lege şi i-au cerut preşedintelui Andrzej Duda să se opună proiectului de lege.

Citește și : NATO vrea să desfăşoare o prezenţă militară în România şi Bulgaria în contextul tensiunilor cu Rusia

Pentru Discovery, acest text “ar trebui să îngrijoreze orice companie care investeşte în Polonia şi pe oricine susţine democraţia şi libertatea presei”.

PiS controlează deja televiziunea publică TVP, care a devenit media de propagandă guvernamentală, şi o mare parte a presei regionale.

De când acest partid a ajuns la putere, în 2015, Polonia a coborât 46 de locuri, ajungând pe poziţia 64 în clasamentul despre libertatea presei al ONG-ului Reporteri fără Frontiere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.