StiripesurseDiasporaViktor Orban: Guvernul este obligat să apere identitatea constituţională a Ungariei

Viktor Orban: Guvernul este obligat să apere identitatea constituţională a Ungariei

Publicat:

Guvernul este obligat să apere identitatea constituţională a Ungariei, chiar dacă prin aceasta vine în contradicţie cu o recentă decizie a Curţii de justiţie a Uniunii Europene (CJUE), scrie premierul ungar Viktor Orban într-un articol publicat pe pagina sa de internet sub titlul “Samizdat 15”, relatează MTI luni, potrivit agerpres

Decizia CJUE care dispune ca Ungaria să-i lase să intre în ţară pe migranţii opriţi la frontieră este contrară legii fundamentale ungare, subliniază Orban, care notează că gărzile de frontieră ungare nu permit accesul migranţilor, iar cei care reuşesc să pătrundă ilegal sunt împiedicaţi să rămână. Migranţii care cer azil trebuie să aplice din afara Ungariei, precizează premierul.

 

Curtea constituţională a Ungariei, la care guvernul a apelat după decizia CJUE, a stabilit că executivul “trebuie să apere identitatea constituţională a ţării, chiar dacă aceasta vine în contradicţie cu decizia CJUE,” şi că acolo unde instituţiile UE “nu-şi exercită efectiv competenţele comune, îşi pot exercita competenţele autorităţile ţării”, insistă Orban.

În plus, “relaţia dintre migraţie şi demnitatea umană trebuie examinată şi din perspectiva populaţiei istorice existente a ţării”, scrie premierul ungar, vorbind de o “decizie de importanţă istorică” “în al cărei centru se află fiinţa şi demnitatea umană, ceva rar văzut în Europa de azi”.


Potrivit lui Orban, în societăţile occidentale individul a fost dezrădăcinat din comunităţile sale naţională, lingvistică, familială şi religioasă”, indivizii fiind văzuţi ca “persoane fără atribute: pot trăi oriunde, pot vorbi orice limbă, se pot închina la orice divinitate”, în timp ce “comunităţile tradiţionale au rămas fără apărare”.

“Astăzi, europenii nu au dreptul să decidă lângă cine doresc să trăiască în propria lor ţară, chiar dacă imigraţia în masă duce la dezintegrarea comunităţilor tradiţionale care reprezintă baza identităţii lor ca indivizi. În final, în termeni de drepturi fundamentale, astăzi europenii nu au dreptul la ţara lor, limba lor, cultura lor, familia lor şi Dumnezeul lor” – or, decizia Curţii constituţionale ia atitudine împotriva acestui fapt, conchide Orban.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.