StiripesurseDiasporaSebastian Kurz pledează pentru o Europă mai economă după Brexit

Sebastian Kurz pledează pentru o Europă mai economă după Brexit

Publicat:

Cancelarul austriac Sebastian Kurz se opune unei creşteri a contribuţiilor statelor membre ale Uniunii Europene la bugetul comunitar după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar şi pledează pentru tăieri bugetare ale anumitor programe, în special ale finanţărilor către state din estul Europei, transmite AFP, potrivit  agerpres.

Austria, care va prelua la 1 iulie acest an preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, doreşte ca UE ‘să fie mai economă cu banii contribuabililor’, explică şeful executivului de la Viena într-un interviu publicat luni de cotidianul Standard.

Citeşte şi: Moştenitorul Samsung a fost eliberat din închisoare

”Alternativa ar fi de a solicita mai multe contribuţii financiare. Dar nu aceasta este alegerea mea”, susţine Sebastian Kurz care în negocierile privind bugetul comunitar post-2020 intenţionează să ‘reprezinte în mod ferm’ tabăra contributorilor neţi, alături de premierul olandez Mark Rutte.

”În prezent, multe fonduri sunt livrate către ţările din Europa de Est. Chestiunea care se pune este de a şti dacă banii sunt orientaţi în direcţia bună”, adaugă Kurz.


Opt state est-europene, inclusiv România, au decis vineri, la Budapesta, să-şi suplimenteze sumele alocate bugetului comunitar în viitorul cadru financiar multianual al UE, pentru a contribui astfel la acoperirea golului creat de Brexit în acest buget.

Principala sursă de venituri a bugetului comunitar este furnizată de plata de către statele membre a unui procent uniform din PIB-ul lor. Deşi va ieşi din UE în martie 2019, Marea Britanie – contributor net la bugetul UE – a promis că îşi va onora obligaţiile faţă de bugetul comunitar până în anul 2020, ultimul an al actualului cadru financiar multianual. Dar apoi golul lăsat de Brexit în bugetul comunitar va fi de 12-13 miliarde de euro pe an.

Citeşte şi: Rusia îşi intensifică bombardamentele în Siria

Comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, a propus ca în viitorul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027 statele membre să-şi suplimenteze contribuţiile de la circa 1% din PIB până la 1,1% din PIB pentru a acoperi aproximativ jumătate din golul financiar lăsat de pierderea contribuţiei britanice, iar cealaltă jumătate să fie diminuată din buget prin realizarea de economii.

Acest ultim aspect îngrijorează ţările est-europene, care se tem de o diminuare a fondurilor alocate în cadrul politicii de coeziune, mai ales că executivul comunitar are în vedere ca priorităţi pentru viitorul cadru financiar multianual domeniile ce s-au evidenţiat ca provocări deosebite pentru blocul comunitar, respectiv migraţia, apărarea sau combaterea terorismului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.