StiripesurseDiasporaFostul premier ceh Andrej Babis va face un tur al Republicii...

Fostul premier ceh Andrej Babis va face un tur al Republicii Cehe cu o autorulotă, un aparent preludiu al campaniei pentru prezidenţiale

Publicat:

Fostul premier ceh Andrej Babis şi-a cumpărat o autorulotă şi a anunţat că va face cu ea un tur al Republicii Cehe, relatează marţi agenţia DPA, potrivit agerpres.   

Presa locală vede în această mişcare, prin care Babis a promis că se va apropia de oameni, o lansare a campaniei sale neoficiale pentru alegerile prezidenţiale din 2023.

Citește și : Japonia şi China vor să opereze o linie militară comună anul viitor

Preşedintele în funcţie, Milos Zeman, cu o stare de sănătate precară şi aliat al lui Babis, susţine că-şi poate duce mandatul până la capăt. În urma adoptării unui amendament constituţional, preşedintele ceh este ales prin sufragiu universal.

Andrej Babis şi-a dorit mereu să colinde ţara într-o rulotă, mărturiseşte el într-o înregistrare video postată pe social media, adăugând că are totuşi nevoie să capete puţină experienţă în condusul unui asemenea vehicul. El urmează să înceapă în februarie turul Republicii Cehe în rulota care l-a costat peste 80.000 de euro.


Miliardarul în vârstă de 67 de ani a pierdut alegerile legislative în faţa unei coaliţii liberal-conservatoare formată din cinci partide şi care a preluat guvernarea.

Citește și : SUA ajută Ucraina să-şi consolideze graniţa cu Rusia şi Belarus

Al cincilea cel mai bogat om din Republica Cehă şi acuzat de fraude cu fonduri europene, Andrej Babis părea favoritul alegerilor, dar în final le-a pierdut. Partidul său centrist ANO, descris de multe media drept ”populist”, a condus un guvern minoritar împreună cu social-democraţii şi cu susţinerea Partidului Comunist, care la alegerile din 8-9 octombrie nu a mai trecut pragul electoral de 5%.

Ancheta internaţională “Pandora Papers” a dezvăluit cu câteva zile înaintea alegerilor că Babis a folosit bani din companiile sale offshore pentru a finanţa achiziţia de proprietăţi în sudul Franţei în 2009, între care un castel. El a calificat aceste acuzaţii drept o campanie de defăimare împotriva sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.