StiripesurseDiasporaMesajele ecologiste, obligatorii în reclamele auto în Franţa

Mesajele ecologiste, obligatorii în reclamele auto în Franţa

Publicat:

Publicitatea pentru autoturisme, care domneşte pe străzi şi pe ecranele TV, poate ea să-i determine pe consumatori să polueze mai puţin? Acesta este pariul Franţei, care de anul viitor impune reclamelor auto să fie însoţite de mesaje în favoarea mersului pe jos sau pe bicicletă, scrie miercuri France Presse, potrivit agerpres

De la 1 martie 2022, reclamele publicitare pentru maşini vor fi concepute în Franţa pe acelaşi model ca mesajele de tipul ”evitaţi să mâncaţi prea gras, prea sărat, prea dulce”, impuse din 2007 în reclamele pentru produsele alimentare prelucrate şi băuturile îndulcite.

Citește și : Landurile germane s-au îngropat în datorii imense

Aşadar, conform unei decizii publicate miercuri de Ministerul Tranziţiei Ecologice, producătorii de autoturisme vor trebui să adauge în reclame unul din cele trei mesaje următoare: ”Pentru distanţele scurte, privilegiaţi mersul pe jos sau bicicleta!”, ”Gândiţi-vă să folosiţi maşina în comun!” sau ”Pentru deplasările cotidiene, folosiţi transportul public!”.

Ideea privind această măsură a apărut în 2020, ca o alternativă minimală la ceea de ONG-urile ecologiste cer de mulţi ani, şi anume interzicerea publicităţii pentru toate autoturismele, întrucât acestea reprezintă o parte importantă a emisiilor de CO2 în sectorul transporturilor.


Publicitatea pentru vehiculele cele mai poluante, care emit peste 123 de grame de CO2/km, va fi de altfel complet interzisă începând din 2028, pregătind astfel consumatorii pentru scoaterea din fabricaţie a motoarelor cu combustie internă propusă de Comisia Europeană din 2035, dată de la care vehiculele electrice ar urma să fie singurele autorizate la comercializare pe piaţa autoturismelor noi în UE.

Noua măsură creează o problemă în plus sectorului auto, care trece printr-o perioadă dificilă din cauza pandemiei, crizei de semiconductori şi marşului forţat către tehnologia autoturismului electric ce necesită investiţii substanţiale.

Pe de altă parte, această regulă publicitară va însemna şi miliarde de euro în minus pentru mass-media, sectorul auto fiind în Franţa al doilea client pentru spaţiile publicitare, după sectorul marii distribuţii.

”Ne vom adapta. Să găsim soluţii pentru mobilitatea cu zero emisii, acesta este sensul istoriei”, remarcă directorul filialei Hyundai în Franţa, Lionel French Keogh. Totuşi, el critică noua măsură, constatând mai ales că ea nu face distincţie între motorizări şi ”stigmatizează automobilul”.

Citește și : Londra critică dur Rusia pentru dizolvarea ONG-ului ‘Memorial’

”Ne vom conforma legislaţiei şi vom analiza împreună cu agenţia noastră de publicitate modalităţile de a o aplica de îndată ce intră în vigoare”, a indicat la rândul său grupul Volkswagen, pe locul trei în Franţa la vânzările auto.

La nivelul Uniunii Europene, reclamele auto trebuie încă din 2001 să menţioneze consumul şi emisiile de CO2. Aceste menţiuni, înscrise de obicei cu caractere mărunte, pot fi îmbunătăţite, consideră Comisia Europeană. Astfel, Direcţia generală pentru politici climatice a Comisiei Europene a propus într-un raport din luna mai ca reclamele să afişeze toţi poluanţii atmosferici, precum şi autonomia autoturismelor electrice şi costul utilizării acestora din urmă care să arate că, în pofida preţului de achiziţie mai ridicat, sunt mai rentabile decât cele cu combustie internă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.