StiripesurseDiasporaProteste împotriva măsurilor antipandemice în oraşul Dusseldorf din Germania

Proteste împotriva măsurilor antipandemice în oraşul Dusseldorf din Germania

Publicat:

Aproximativ 6.500 de persoane au participat sâmbătă la o demonstraţie împotriva vaccinării şi a altor măsuri antipandemice în oraşul Dusseldorf din Germania, a anunţat poliţia, potrivit DPA, scrie agerpres

Potrivit unui purtător de cuvânt, demonstraţia a fost paşnică, iar participanţii au respectat cerinţa de a purta mască de protecţie.

Citește și : Macron se declară ‘optimist’ pentru anul 2022, deşi admite că urmează ‘săptămâni dificile’

În ultimele trei săptămâni, între 2.000 şi 4.000 de persoane au participat la demonstraţii împotriva măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19.

Protestele au loc în ciuda creşterii numărului de infectări şi a îngrijorărilor în privinţa răspândirii noii variante a coronavirusului, Omicron, mai transmisibilă.


Numărul de cazuri creşte de la o zi la alta, conform datelor de sâmbătă, iar oficialii se tem că numărul real de infectări este de fapt mai mare, dată fiind faptul că cel mai probabil în timpul sărbătorilor au fost colectate mai puţine informaţii.

Citește și : Incendiul care a distrus sute de case în Colorado nu a provocat victime

Parlamentarii fac apel la populaţie să se vaccineze, spunând că nivelul actual al inoculării este prea mic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.