StiripesurseDiasporaBoris Johnson: Spitalele, supuse unei presiuni 'considerabile'

Boris Johnson: Spitalele, supuse unei presiuni ‘considerabile’

Publicat:

Spitalele vor fi supuse unei presiuni ”considerabile” în următoarele câteva săptămâni în Marea Britanie din cauza răspândirii rapide a variantei Omicron a coronavirusului, a declarat luni premierul Boris Johnson, excluzând totuşi noi restricţii, relatează AFP, potrivit agerpres

”Trebuie să recunoaştem că presiunea asupra NHS (serviciului de sănătate publică), asupra spitalelor noastre va fi considerabilă în următoarele două săptămâni şi, posibil, mai mult”, a declarat liderul conservator în marja vizitei la un centru de vaccinare în Anglia.

Citește și : Kuweitienii sunt sfătuiţi să plece imediat din mai multe ţări europene

”Nu există nicio îndoială că Omicron continuă să se răspândească în toată ţara”, a adăugat el, dar este ”în mod clar mai puţin virulent” decât alte variante precum Alpha şi Delta.

Regatul Unit, una dintre cele mai afectate ţări cu aproape 149.000 de morţi din cauza pandemiei, se confruntă cu o explozie de contaminări (peste 137.000 de cazuri în Anglia şi Ţara Galilor duminică) atribuită Omicron.


Boris Johnson a exclus totuşi pentru moment impunerea de noi restricţii pe lângă telemuncă şi purtarea măştii deja existente, bazându-se pe testare şi pe o campanie masivă de rapel care, potrivit lui, a permis administrarea unei doze suplimentare la 76% dintre adulţi.

”Combinaţia de lucruri pe care o facem acum este, cred, cea potrivită”, a apreciat el.

”Majoritatea persoanelor care se află la terapie intensivă nu au fost, din păcate, vaccinate, iar marea majoritate, în jur de 90%, nu au primit o doză de rapel”, a adăugat premierul britanic, solicitând din nou vaccinarea populaţiei.

Pentru a contracara Omicron, guvernul a decis totuşi să recomande purtarea măştii în clasă de către elevii de liceu începând cu această săptămână. Ziarul Daily Telegraph a mai indicat sâmbătă că s-ar putea prelungi în ianuarie recomandarea de a lucra de acasă, în vigoare de la jumătatea lunii decembrie.

Citește și : Polonia a preluat preşedinţia OSCE

Pe lângă creşterea numărului de spitalizări, serviciul de sănătate se confruntă cu absenţa a mii de cadre medicale aflate în izolare pentru că sunt infectate cu coronavirus sau cazuri de contact.

Aceste contaminări perturbă multe sectoare precum transporturile sau pompierii şi ridică temeri pentru profesori odată cu începerea cursurilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.