StiripesurseDiasporaRepublicanii britanici au anunţat lansarea unei campanii pentru abolirea monarhiei cu...

Republicanii britanici au anunţat lansarea unei campanii pentru abolirea monarhiei cu ocazia jubileului reginei Elisabeta

Publicat:

Republicanii britanici au anunţat luni lansarea unei campanii pentru abolirea monarhiei, înaintea Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a, programat în iunie, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

La 95 de ani, Elisabeta este cea mai în vârstă dintre monarhii din lume şi are cea mai lungă domnie – anul acesta se împlinesc 70 de ani de la urcarea ei pe tron. Palatul Buckingham a anunţat deja planuri detaliate pentru evenimentul din iunie.

Citește și : Ministrul de externe al Iranului pleacă în China

Grupul anti-monarhist Republica a profitat însă de ocazie pentru a anunţa campania “Nu încă 70”, cu obiectivul de a desfiinţa instituţia istorică a regalităţii britanice.

“În timp ce o minoritate zgomotoasă va dori să sărbătorească domnia de 70 de ani a reginei, trebuie să începem cu toţii să privim către viitor. Perspectiva regelui Charles nu este fericită şi se poate oferi o bună alternativă democratică”, a declarat Graham Smith, reprezentant al mişcării republicane. “Este timpul să avem o dezbatere serioasă despre Constituţie, să acceptăm că Charles nu este cel mai bun lucru pe care îl poate oferi ţara şi că suntem capabili, ca naţiune, să ne alegem şeful statului”, a spus el.


Citește și : Riabkov: SUA şi NATO s-ar putea confrunta cu o agravare a securităţii

Sondajele de opinie arată că marea majoritate a britanicilor susţin monarhia, iar regina însăşi este foarte populară. Nu la fel de popular este însă fiul său, prinţul Charles, succesorul la tron, iar în rândul tinerilor din Regatul Unit sentimentele republicane sunt tot mai răspândite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.