StiripesurseDiasporaOMS: Peste 50% dintre europeni ar putea să se infecteze cu...

OMS: Peste 50% dintre europeni ar putea să se infecteze cu Omicron în următoarele săptămâni

Publicat:

Peste 50% dintre europeni ar putea să se infecteze cu varianta Omicron a noului coronavirus în următoarele şase-opt săptămâni, a anunţat marţi directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Europa a raportat peste 7 milioane de cazuri noi de COVID-19 în prima săptămână a anului 2022, un număr de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în precedentele două săptămâni, a anunţat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, într-o conferinţă de presă online.

Citeşte şi: David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a încetat din viaţă – Black News

“În acest ritm, Institutul pentru Măsurarea şi Evaluarea Sănătăţii (IHME) de la Universitatea Washington din Statele Unite prognozează că peste 50% din populaţia din regiunea europeană va fi infectată cu Omicron în următoarele 6-8 săptămâni”, a precizat Hans Kluge.

El a subliniat că varianta Omicron prezintă mutaţii “care îi permit să adere mai uşor la celulele umane şi poate să infecteze chiar şi persoanele care au fost infectate în prealabil sau vaccinate”.


Regiunea europeană cuprinde 53 de ţări şi se întinde până în Asia Centrală.

În plus, conform datelor transmise de OMS, începând din 10 ianuarie, 26 de ţări au semnalat deja că peste 1% din populaţiile lor s-au infectat cu COVID-19 în fiecare săptămână.

Citeşte şi: Ce a făcut creierului tău folosirea unui iPhone timp de 15 ani – Black News

Hans Kluge consideră că amploarea “fără precedent” a transmiterii virale a dus la aglomerarea spitalelor, în timp ce rata deceselor a rămas stabilă.

Valul de îmbolnăviri “pune la grea încercare sistemele de sănătate şi prestatorii de servicii medicale din numeroase ţări în care Omicron s-a răspândit cu mare viteză şi ameninţă să se răspândească în multe altele”, a adăugat directorul pentru Europa al OMS. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.