StiripesurseDiasporaOmicron 'rămâne un virus periculos' chiar dacă provoacă simptome mai puţin...

Omicron ‘rămâne un virus periculos’ chiar dacă provoacă simptome mai puţin severe (OMS)

Publicat:

Varianta Omicron, care se răspândeşte într-un ritm nemaivăzut de la începutul pandemiei de COVID-19, “rămâne un virus periculos”, chiar dacă provoacă simptome mai puţin severe, a declarat miercuri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează AFP, potrivit agerpres

“Deşi Omicron provoacă simptome mai puţin severe decât Delta (varianta dominantă până acum), acesta rămâne un virus periculos, mai ales pentru cei care nu sunt vaccinaţi”, a declarat şeful OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și : Suedeza Alice Bah Kuhnke, candidata Verzilor la funcţia de preşedinte al Parlamentului European

Varianta, care a fost identificată pentru prima dată în sudul Africii la sfârşitul lunii noiembrie 2021, s-a răspândit într-un ritm rapid la nivel mondial, numărul cazurilor de infectări ajungând în numeroase ţări la niveluri nemaivăzute de la începutul pandemiei.

Simptomele mai puţin severe decât în cazul variantei Delta îi fac acum pe unii să considere boala ca fiind una uşoară.


Însă, avertizează şeful OMS, “mai multă transmitere înseamnă mai multe spitalizări, mai multe decese, mai multe persoane care nu pot lucra, inclusiv profesori şi personal sanitar, şi mai multe riscuri de a apărea o altă variantă care va fi şi mai transmisibilă şi mai letală decât Omicron”.

Citește și : Borrell: Rusia vrea sa facă UE IRELEVANTĂ şi să provoace tensiuni între Bruxelles si SUA

“Nu este o boală uşoară, este o boală care poate fi prevenită cu vaccinuri”, a spus Michael Ryan, responsabilul pentru situaţii de urgenţă al OMS.

“Nu este momentul să renunţăm, nu este momentul să lăsăm garda jos, nu este momentul să spunem că este un virus binevenit, niciun virus nu este binevenit”, a subliniat dr. Ryan, referitor la speranţa unora că, din cauza ratei sale extraordinare de transmitere, Omicron va înlocui variantele mai periculoase şi va face posibilă transformarea pandemiei într-o boală endemică mai uşor de gestionat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.