StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Kazahstanului promite reconstruirea oraşului Almatî după revoltele sângeroase de săptămâna...

Preşedintele Kazahstanului promite reconstruirea oraşului Almatî după revoltele sângeroase de săptămâna trecută

Publicat:

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, s-a deplasat miercuri la Almatî, pentru prima dată după revoltele sângeroase de săptămâna trecută, promiţând că vor fi reparate distrugerile din acest cel mai mare oraş al ţării, informează AFP, potrivit agerpres.

“Sarcina constă acum în a reconstrui oraşul în cel mai scurt timp posibil (…). Nu mă îndoiesc că oraşul va fi restaurat”, a declarat Tokaev, în timpul unei şedinţe guvernamentale, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei kazahe.

Citește și : Suedeza Alice Bah Kuhnke, candidata Verzilor la funcţia de preşedinte al Parlamentului European

Această vizită survine cu o zi înainte de anunţata retragere a contingentului de circa 2.000 de militari, majoritatea trimişi de Rusia pentru a susţine puterea kazahă în faţa revoltelor.

Într-un comunicat, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţa condusă de Moscova, a confirmat miercuri seara că retragerea contingentului va începe joi şi “se va încheia în termen de zece zile”.


Preşedintele kazah a avut o întrevedere la Nur-Sultan, capitala kazahă, cu secretarul general al OTSC, Stanislav Zas. Exprimând mulţumiri, Kasîm-Jomart Tokaev a apreciat că forţele ruse şi aliate au jucat un rol “foarte important” pentru stabilizarea situaţiei şi au avut “o foarte mare importanţă psihologică pentru respingerea agresiunii teroriştilor şi bandiţilor”. “Misiunea poate fi considerată una foarte reuşită”, a adăugat el, potrivit comunicatului Preşedinţiei Kazahstanului.

Potrivit mass-media locale, Tokaev a avut de asemenea o întrevedere, la Almatî, cu apropiaţi ai membrilor forţelor de ordine ucişi în timpul revoltelor şi a vizitat răniţi la spital.

Potrivit Preşedinţiei, Tokaev a dorit “să evalueze personal amploarea consecinţelor atacului terorist asupra celui mai mare oraş al ţării”.

Aeroportul din Almatî, închis de săptămâna trecută după ce a fost vandalizat, ar urma să fie redeschis joi pentru zborurile naţionale şi internaţionale, potrivit Comitetului Aviaţiei Civile al Kazahstanului.

Citește și : Borrell: Rusia vrea sa facă UE IRELEVANTĂ şi să provoace tensiuni între Bruxelles si SUA

Chiar dacă revoltele au fost calificate drept “agresiune teroristă străină” de către autorităţi, violenţele au izbucnit după proteste împotriva creşterii preţurilor la carburant, pe fondul degradării nivelului de trai şi al corupţiei endemice.

Violenţele cele mai grave au avut loc la Almatî, cu schimburi de focuri, spargeri de magazine şi incendierea primăriei şi a reşedinţei preşedintelui. Revoltele s-au soldat cu zeci de morţi, sute de răniţi şi au dus la arestarea a peste 10.000 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.