StiripesurseDiasporaSentinţa în cazul afirmaţiilor controversate ale lui Zemmour despre migranţii minori...

Sentinţa în cazul afirmaţiilor controversate ale lui Zemmour despre migranţii minori neînsoţiţi va fi pronunţată luni

Publicat:

Polemistul de extremă dreaptă şi candidat la alegerile prezidenţiale în Franţa, Eric Zemmour, judecat în absenţă în noiembrie pentru instigare la ură împotriva unor migranţi minori neînsoţiţi, urmează să afle luni decizia instanţei în ceea ce îl priveşte, relatează sâmbătă AFP, potrivit agerpres

Eric Zemmour, împotriva căruia a fost cerută aplicarea unei amenzi, nu va fi prezent la tribunalul corecţional din Paris la citirea sentinţei, a precizat avocatul său, Olivier Pardo.

Citește și :  Islanda va înăspri din nou restricţiile, pe fondul creşterii numărului de contaminări

Urmărit deja penal în mai multe rânduri pentru insultă rasială, instigare la ură şi contestare a crimei împotriva umanităţii, scriitorul şi jurnalistul francez este citat de această dată să compară în faţa parchetului pentru afirmaţii cu privire la migranţi minori neînsoţiţi, făcute în 29 septembrie 2020 în emisiunea ‘Face a l’info’ pe canalul CNews.

“Ei nu au nimic de făcut aici, sunt hoţi, asasini, violatori, asta este tot ceea ce sunt, trebuie trimişi înapoi şi nu trebuie nici măcar să vină”, afirmase el în emisiunea respectivă.


“Este o invazie permanentă”, “este o problemă a politicii de imigrare”, vociferase el apoi în cursul unei dezbateri consacraţi minorilor neînsoţiţi, după un atentat în faţa fostului sediu al publicaţiei Charlie Hebdo.

În cursul audierii din 17 noiembrie, la care polemistul a evitat să se prezinte, parchetul considerase că “afirmaţiile sale răutăcioase, ultragioase” demonstrează o “respingere violentă” şi o “detestare” a imigranţilor.

“Limitele libertăţii de expresie au fost depăşite”, apreciase reprezentanta Ministerului Public, cerând împotriva lui Eric Zemmour o condamnare la plata unei amenzi de 10.000 de euro.

Amenda cerută – 100 de zile amendate cu 100 de euro – se poate transforma în închisoare în caz de neachitare.

Circa 30 de asociaţii s-au constituit în părţi civile, între care SOS Rasism, Liga drepturilor omului (LDH) şi Licra.

Citește și : Lituania nu va prelungi starea de urgenţă; Afluxul de migranţi dinspre Belarus s-a oprit

Ieşirile controversate ale lui Eric Zemmour, 63 de ani, constrâns la jumătatea lunii septembrie să părăsească CNews din cauza ambiţiilor sale prezidenţiale, i-au atras în ultimii zece ani 15 urmăriri penale.

Achitat în mai multe rânduri, el a fost condamnat de două ori pentru instigare la ură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.