StiripesurseDiasporaItalia nu are un nou preşedinte nici după a treia rundă...

Italia nu are un nou preşedinte nici după a treia rundă de vot

Publicat:

Parlamentarii italieni nu au reuşit să desemneze un nou preşedinte al republicii nici după a treia rundă de vot, care a avut loc miercuri, transmite Reuters, potrivit agerpres

La primele trei runde, un candidat trebuie să întrunească două treimi din voturi pentru a fi ales. Începând cu runda a patra, care se va organiza joi, este suficientă majoritatea simplă.

Citește și : Peru sare de 3 milioane de cazuri cu Covid

Mulţi deputaţi au depus miercuri buletine de vot necompletate. Tot mai mulţi l-au indicat însă pe actualul şef al statului, Sergio Mattarella, deşi acesta anunţase că nu va accepta un al doilea mandat.

Blocurile politice de centru-stânga şi centru-dreapta nu par mai apropiate de un acord asupra unui candidat acceptabil pentru altele, consemnează Reuters.


Citește și : Polonia devine o ‘naţiune cadru’ la Eurocorps

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.