StiripesurseDiasporaZoran Milanovic 'şi-a pus în cap' toţi naţionaliştii ucraineni! Preşedintele Croaţiei...

Zoran Milanovic ‘şi-a pus în cap’ toţi naţionaliştii ucraineni! Preşedintele Croaţiei a fost trecut pe LISTA NEAGRĂ!

Publicat:

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, care a declarat recent, printre altele, că Ucraina nu are ce căuta în NATO, a fost inclus în baza de date a platformei Mirotvoreţ, “o listă neagră” înfiinţată de Centrul de Cercetare a Crimelor contra Securităţii Naţionale a Ucrainei, care conţine informaţii despre persoane considerate a fi duşmanii Kievului, relatează agerpres.

Spioni, preoţi, procurori şi judecători, vinovaţi şi nevinovaţi, sunt denunţaţi drept colaboratori proruşi pe această listă, transmite vineri agenţia croată Hina, care citează un articol difuzat în ajun de publicaţia britanică The Times.

Citeşte şi: Ministrul Trezoreriei, Lord Agnew, demisionează din cauza gestionării ‘îngrozitoare’ a guvernului britanic a fraudei împrumuturilor Covid – Black News

Unii dintre cei incluşi pe această listă au fost implicaţi în acţiuni de propagandă sau în crime de război, alţii au doar vina de a fi ofensat sensibilitatea politicienilor sau a populaţiei. Nu contează: cu toţii sunt judecaţi de un comitet obscur, acuzaţi de acţiuni deliberate împotriva securităţii naţionale a Ucrainei, iar datele lor personale sunt publicate alături de presupusele lor crime, pentru ca toată lumea să ştie cine sunt, continuă sursa citată.

În ceea ce-l priveşte pe Zoran Milanovic, acesta este acuzat de agresiune umanitară împotriva Ucrainei, de complicitate la agresiunea Rusiei, de diseminare a propagandei ruse şi de sprijinire şi justificare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei.


Includerea lui Milanovic pe “lista neagră” a platformei Mirotvoreţ a fost confirmată de un purtător de cuvânt al MAE rus, Aleksei Zaiţev, la briefingul de presă de joi.

Lista conţine nu mai puţin de 187.000 de nume, de la criminali de război şi agenţi ai serviciului de informaţii rus FSB şi până la fondatorul trupei Pink Floyd, Roger Waters, care în urmă cu trei ani a declarat că Rusia are mai multe drepturi în Crimeea decât Ucraina.

Scriitoarea belarusă laureată a premiului Nobel pentru Literatură, Svetlana Alexievici, o voce critică la adresa Kremlinului, apare şi ea pe listă, după ce a declarat că unii ucraineni i-au ajutat pe nazişti să-i persecute pe evrei.

Lista mai include 500 de funcţionari publici ucraineni, precum şi etnici maghiari care au obţinut paşapoarte ungare. Motivul? Ucraina interzice dubla cetăţenie, iar platforma Mirotvoreţ percepe dubla cetăţenie drept un act de trădare.

Baza de date a fost creată în 2014, după o întâlnire a politicianului ucrainean George Tuka cu un fost membru al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), cunoscut doar după pseudonimul său, Roman Zaiţev, scrie The Times, citat de Hina.

Tuka a declarat publicaţiei britanice că foşti ofiţeri de poliţie, foşti militari şi unele personalităţi politice continuau să aibă opinii proruse şi că lipsa unei baze de date oficiale cu numele acestora a fost motivul pentru care a fost creată platforma Mirotvoreţ.

Mai multe persoane au fost ucise după ce numele şi adresele lor au apărut în baza de date, însă Tuka insistă că nu există nicio legătură. El remarcă totuşi că persoanele care apar pe “lista neagră” sunt duşmani ai Ucrainei şi că nu le simte lipsa.

Lista cuprinde informaţii despre circa 4.500 de jurnalişti occidentali, ucraineni şi ruşi care aveau acreditări emise de autorităţile separatiste din Donbas, în estul Ucrainei, ceea ce reprezenta o condiţie prealabilă pentru ca ei să poată să-şi desfăşoare activitatea în această zonă controlată de forţele proruse. Mulţi dintre ei au primit ulterior ameninţări, scrie publicaţia britanică.

Citeşte şi: China trebuie să-şi folosească ‘influenţa’ asupra Rusiei pentru a o descuraja să atace Ucraina (oficial american) – Black News

“Lista este foarte periculoasă şi trebuie eliminată imediat. Tensiunea este şi aşa crescută, iar lista nu face altceva decât să pună paie pe foc”, a avertizat o fostă reprezentantă a organizaţiei Human Rights Watch în Ucraina, Iulia Gorbunova.

Eliminarea listei a fost cerută în mai multe rânduri şi de ONU, G7, ambasadorii UE şi organizaţii umanitare, însă fără succes, mai scrie sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.