StiripesurseDiasporaRezerviştii ucraineni se pregătesc de război

Rezerviştii ucraineni se pregătesc de război

Publicat:

Kievul a lansat anul acesta o nouă forţă de apărare teritorială, compusă din rezervişti. Antrenamentul de sâmbătă a reunit aproximativ 70 de foste cadre, potrivit mediafax.

Kievul a lansat anul acesta o nouă forţă de apărare teritorială, compusă din rezervişti, cu care speră să facă faţă în cazul unei invazii ruseşti. Ucrainenii se simt ameninţaţi de cei aproximativ 120.000 de militari ruşi adunaţi în apropierea graniţei răsăritene, pe care o împart cu Rusia.

Citește și : Guvernul australian investeşte 1 miliard de dolari penru conservarea Marii Bariere de Corali

Ucraina doreşte să transforme, în cel mai scurt timp posibil, unitatea într-un corp de elită care să numere până la 130.000 de oameni. Deşi ar putea avea puţine şanse de reuşită împotriva armatei ruse, care este mult mai mare şi mai bine echipată, rezerviştii ar putea fi însărcinaţi să protejeze obiectivele civile din Kiev în cazul unui conflict.

Antrenamentul de sâmbătă a reunit aproximativ 70 de cadre, unii în echipament complet de infanterie, cu puşti de vânătoare şi cu experienţă de luptă de când Rusia a anexat Crimeea în 2014. Alţii s-au prezentat mai lejer şi au primit puşti din lemn.


„Vrem o Ucraina care să se dezvolte. Vrem să fie o ţară paşnică, înfloritoare, ca Polonia, ca Cehia, ca Germania, ca toate ţările europene. Am crescut ca naţiune. Înţelegem ce vrem şi cum să ajungem acolo. Am făcut doar paşi mici, dar ştim că suntem ucraineni. Nu mai suntem Uniunea Sovietică”, au declarat rezerviştii.

Statele Unite au avertizat că o intervenţie militară este probabilă şi iminentă, în timp ce preşedintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy a declarat că prea multă panică nefondată afectează economia a 41 de milioane de oameni.

Preşedintele rus Vladimir Putin afirmă că Occidentul nu a abordat principalele solicitări de securitate ale Moscovei în criza din Ucraina, dar este gata să continue negocierile.

Citește și : Marine Le Pen le cere persoanelor tentate să-i părăsească tabăra în favoarea rivalului său Eric Zemmour să o facă ‘acum’

Occidentul a ameninţat Rusia cu sancţiuni economice drastice în caz de invazie, relatează Reuters.

Deşi Moscova insistă că nu doreşte război, a respins toate apelurile de a-şi retrage trupele aflate la frontiera cu Ucraina, afirmând că le poate desfăşura aşa cum crede de cuviinţă pe propriul teritoriu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.