StiripesurseDiasporaPartidul lui Antonio Costa a câştigat fără probleme alegerile din Portugalia

Partidul lui Antonio Costa a câştigat fără probleme alegerile din Portugalia

Publicat:

Prim-ministrul socialist Antonio Costa a câştigat alegerile legislative de duminică, asigurându-şi o majoritate absolută neaşteptată, transmite luni AFP, potrivit agerpres.

În sondajele de dinaintea scrutinului parlamentar anticipat, socialiştii erau la egalitate cu opoziţia de centru-dreapta. Partidul premierului Costa a reuşit însă să îşi îmbunătăţească rezultatul obţinut în 2019 şi nu va mai depinde de foştii săi aliaţi din stânga radicală, care au provocat aceste alegeri anticipate respingând proiectul de buget pentru 2022.

Citeşte şi: Oficialii NHS au luat mită zeci de mii de lire sterline de la companiile farmaceutice – Black News

Potrivit rezultatelor parţiale care acoperă toate circumscripţiile cu excepţia celor din străinătate, care aleg patru deputaţi, Partidul Socialist s-a clasat pe primul loc cu 41,7% din voturi şi cel puţin 117 locuri dintr-un total de 230. În 2019, partidul obţinuse 108 mandate.

“O majoritate absolută nu înseamnă putere absolută, (…) este o responsabilitate sporită şi înseamnă să guvernăm cu şi pentru toţi portughezii”, a declarat premierul în faţa susţinătorilor săi.”Este victoria smereniei, încrederii şi pentru stabilitate”, a adăugat el.


Deşi spera să reuşească să creeze o surpriză, principala formaţiune de opoziţie, Partidul Social-Democrat al lui Rui Rio, s-a clasat pe locul al doilea, cu 29,3% din voturi.

Partidul de extremă dreapta Chega (Destul) a fost propulsat de scrutin drept a treia forţă politică cu 7,15% din voturi (12 mandate), faţă de un deputat în legislatura anterioară.

Portugalia a constituit mult timp o excepţie în Europa pentru că de la sfârşitul dictaturii în 1974 şi până la ultimele alegeri din 2019 nu a avut niciun reprezentant al extremei drepte în parlament.

Citeşte şi: Canada şi-a deplasat trupe militare în vestul Ucrainei – Black News

“Oamenii au înţeles mesajul nostru”, s-a bucurat preşedintele Chega, André Ventura, care a estimat că este “rău pentru ţară că Antonio Costa continuă să fie prim-ministru”.

Liberalii, care au intrat în parlament în 2019 cu un singur deputat, confirmă şi ei progresul puternic anticipat de sondaje. Obţin aproape 5% din voturi şi opt mandate şi devansează cele două formaţiuni ale stângii radicale, Blocul de Stânga şi Coaliţia Comunişti-Verzi, formaţiuni politice aspru sancţionate de electorat după ce au provocat aceste alegeri prin respingerea proiectului de buget pentru 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.