StiripesurseDiasporaGermania interzice difuzarea canalului de ştiri Russia Today în limba germană

Germania interzice difuzarea canalului de ştiri Russia Today în limba germană

Publicat:

Autoritatea germană de reglementare în domeniul media (ZAK) a anunţat miercuri că interzice difuzarea canalului de ştiri Russia Today în limba germană (RT DE), lansat pe 16 decembrie şi care a primit deja interdicţie de difuzare prin satelit, într-un context de tensiuni între Moscova şi occidentali, informează AFP, potrivit agerpres

”Difuzarea programului de televiziune RT DE” a fost ”interzisă” întrucât ”autorizarea necesară potrivit dreptului în domeniul media” nu a fost ”nici cerută, nici acordată”, a comunicat organismul federal ZAK.

Citește și : Tonga intră în LOCKDOWN din cauza a două cazuri de Covid

RT DE poate fi încă urmărit pe site-ul său de internet şi pe o aplicaţie mobilă.

RT, considerat instrument de propagandă al Kremlinului în străinătate, începuse să emită în limba germană la data de 16 decembrie.


În aceeaşi zi, Youtube a suspendat contul în germană al Russia Today pentru încălcări ale condiţiilor sale de utilizare, considerând că postul încalcă directivele sale în materie de luptă contra dezinformării pe tema COVID-19.

Câteva zile mai târziu, difuzarea prin satelit a RT DE a fost suspendată la cererea autorităţilor germane.

RT DE a replicat atunci că această blocare este ”ilegală” şi rezultatul presiunilor politice exercitate de Berlin, iar Moscova a ameninţat cu represalii.

Canalul are sediul la Moscova şi dispune de o licenţă sârbă pentru transmisia prin cablu şi prin satelit, licenţă care, potrivit RT, îi permite să fie difuzat în Germania conform legislaţiei europene.

Autoritatea germană ZAK consideră însă că licenţa sârbă este insuficientă dat fiind că RT DE este produs de o firmă al cărei sediu se află la Berlin şi are ca ţintă ”un public german”.

Întrucât ”difuzorul RT DE nu se poate sprijini pe o altă autorizaţie legitimă în dreptul european”, ZAK consideră că ”difuzarea programului via livestream pe internet, aplicaţia mobilă, aplicaţiile pentru televiziunile conectate şi via satelit trebuie să înceteze”.

Interdicţia survine într-un context foarte tensionat între Rusia şi europeni în privinţa dosarului ucrainean, occidentalii suspectând Moscova că plănuieşte invadarea Ucrainei.

Citește și : Europol va putea obţine informaţii de la parteneri privaţi şi va dezvolta noi tehnologii

Lansat în 2005 sub numele de ‘Russia Today’ şi finanţat de stat, RT s-a dezvoltat cu emisii şi site-uri web în mai multe limbi, printre care engleză, franceză, spaniolă, germană şi arabă.

Canalul a provocat controverse în multe ţări, mai ales în SUA, unde a trebuit să se înregistreze ca ”agent străin”. În Marea Britanie, autorităţile au ameninţat că îi vor retrage licenţa de emisie, iar în câteva ţări, printre care Lituania şi Letonia, a fost interzis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.