StiripesurseExterneIslamul este a doua religie în Franţa

Islamul este a doua religie în Franţa

Publicat:

Un inedit Forum pentru islam din Franţa, din care fac parte reprezentanţi ai cultului musulman desemnaţi de puterile publice, se reuneşte sâmbătă la Paris cu scopul afişat de executiv de a asigura o reprezentare mai legitimă şi eficace a celei de-a doua religii a ţării, informează joi AFP, potrivit agerpres.

La lucrările ce se vor desfăşura parţial şi în prezenţa ministrului de interne Gerald Darmanin iau parte circa 100 de persoane, două treimi dintre acestea fiind responsabili de asociaţii, imami, personalităţi angajate pe plan local în cultul musulman şi o treime – personalităţi “calificate” de anvergură naţională. Participanţii, atât bărbaţi cât şi femei, au fost aleşi de autorităţi în baza unor liste elaborate de prefecturi în urma aşa-ziselor “adunări teritoriale ale islamului din Franţa”, ce s-au desfăşurat de trei ori – în 2018, 2019 şi 2021 – în departamentele franceze.

Citeşte şi: Sean Penn spune că ‘genele de lașitate’ i-au determinat pe bărbați să ‘renunțe la blugi pentru o fustă’ – Black News

Între ei figurează Abouar Kbibech, fostul preşedinte al Consiliului francez al cultului musulman, instanţă care era din 2003 “interlocutor privilegiat” al statului, dar a intrat într-o criză profundă, notează AFP.

În schimb, femeile-imam Eva Janadin şi Anne Sophie Monsinay, care susţin asumarea acestei poziţii de către femei şi desfăşurarea predicilor cu public mixt femei-bărbaţi, nu au fost chemate.


Forumul pentru islamul din Franţa (Forif) ar urma să se reunească anual, în paralel cu adunările teritoriale.

Puterile publice urmăresc astfel “să nu se instituie un interlocutor unic” şi să se discute cu actori care “se angajează să fie constructivi”, a subliniat o sursă apropiată de acest dosar.

Citeşte şi: Casa Albă NU va mai califica drept IMINENTĂ o invazie rusă în Ucraina – Black News

În decembrie, Gerald Darmanin a declarat că CFCM, ca “reprezentare a islamului ‘ consular ‘ (prin intermediul federaţiilor afiliate fostelor ţări de origine, ca Maroc, Algeria sau Turcia, n.red.AFP) este mort”.

Franck Fregosi, directorul Centrului naţional de cercetare ştiinţifică CNRS, a apreciat într-un articol publicat săptămâna aceasta în Le Monde că “înfiinţarea Forif se prezintă mai curând ca o operaţiune mediatică menită să demonstreze că şeful statului, Emmanuel Macron, intenţionează să-şi lase şi el amprenta asupra guvernanţei islamului, la fel ca alţii înaintea sa”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.