Doi militanţi britanici ai Statului Islamic cunoscuţi pentru rolul lor în torturarea şi uciderea de ostatici occidentali au fost capturaţi de combatanţi kurzi din Siria, au anunţat joi responsabili americani citaţi vineri de Reuters şi AFP. Este vorba de ultimii membri rămaşi în libertate ai unui grup de patru militanţi cunoscut sub numele “The Beatles”, pentru accentul lor englezesc.
Cei doi bărbaţi, a căror capturare a fost dezvăluită iniţial de New York Times, au fost identificaţi ca Alexanda Kotey şi El Shafee Elsheikh, transmite agerpres.
Citeşte şi: Italia. Ciocniri violente între poliţişti şi membri unei grupări de extremă dreapta
Un oficial american care a dorit să i se păstreze anonimatul a menţionat că Forţele Democratice Siriene i-au prins pe cei doi la începutul lui ianuarie în estul ţării.
Colonelul John Thomas, purtătorul de cuvânt al Comandamentului central al forţelor SUA, a precizat că militarii americani au contribuit la identificarea militanţilor şi îi interoghează.
Potrivit Departamentului de Stat al SUA, cei doi sunt cunoscuţi ca fiind implicaţi în execuţiile SI şi în acte de tortură de o deosebită cruzime, inclusiv “şocuri electrice, simularea înecului, crucificări şi execuţii simulate”.
Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane îl critică dur pe posibilul său succesor
Cel mai notoriu dintre cei patru era Mohammed Emwazi, cunoscut ca “Jihadi John”, cetăţean britanic cu origini arabe, despre care se crede că a fost ucis într-un atac cu rachete americano-britanic asupra oraşului sirian la Raqqa, în 2015. Acesta a apărut în înregistrările video care au prezentat între altele asasinarea ziariştilor americani Steven Sotloff şi James Foley, a lucrătorului umanitar american Abdul-Rahman Kassig, a lucrătorilor umanitari britanici David Haines şi Alan Henning şi a jurnalistului nipon Kenji Goto.











