StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele kazah îi mulţumeşte lui Putin 'pentru ajutorul inestimabil în respingerea...

Preşedintele kazah îi mulţumeşte lui Putin ‘pentru ajutorul inestimabil în respingerea unui atac fără precedent’

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a reiterat joi susţinerea faţă de omologul său kazah Kasîm-Jomart Tokaev, cu prilejul primei lor întâlniri după revoltele sângeroase care au zguduit Kazahstanul la începutul lui ianuarie, relatează AFP, potrivit agerpres

Peste 200 de persoane au fost ucise în aceste tulburări provocate iniţial de o creştere a preţului la carburant şi care au dat naştere la jafuri şi înfruntări armate. Rusia a trimis o forţă militară la faţa locului.

Citește și : Ţările europene îşi doresc o femeie la conducerea NATO

Kasîm-Jomart Tokaev “a făcut totul pentru normalizarea situaţiei”, a spus Putin în cadrul unei conferinţe de presă comune de la Moscova, la finalul primei lor întâlniri în persoană de la încheierea crizei.

“Rusia va face totul pentru a-l susţine pe preşedintele Kazahstanului”, a adăugat el.


Tokaev a salutat la rândul său “ajutorul inestimabil al Moscovei pentru respingerea unui atac fără precedent”, autorităţile din Kazahstan afirmând, fără a furniza probe, că ţara a fost victima unor grupuri de “bandiţi” şi de “terorişti” formaţi în străinătate.

“Rusia joacă un rol extrem de important pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii în regiunea noastră”, a maia subliniat Kasîm-Jomart Tokaev.

Această susţinere a Moscovei intervine în contextul în care preşedintele kazah a început un proces vizând reducerea influenţei predecesorului său, Nursultan Nazarbaev, care a condus ţara timp de 30 de ani.

Furia manifestanţilor în timpul revoltelor s-a îndreptat în special împotriva lui Nazarbaev care, deşi a renunţat la putere în 2019, dispune încă de o influenţă politică considerabilă.

După declanşarea acestor tulburări, Tokaev a preluat locul lui Nazarbaev în fruntea puternicului Consiliu de securitate naţională şi a partidului la putere Nur Otan şi i-a înlăturat pe apropiaţi ai predecesorului său din importante posturi cu responsabilităţi.

Citește și : Declinul democraţiei a continuat la nivel global în anul 2021

Luni, el a aprobat amendamente care îi reduc puterile lui Nazarbaev şi i-a retras prerogativele de coordonare a iniţiativelor în materie de politică internă şi externă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în ianuarie că Vladimir Putin întreţine bune relaţii atât cu Tokaev, cât şi cu Nazarbaev, şi că tranziţia în curs este o “afacere internă” a Kazahstanului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.