StiripesurseȘtirile zileiSora lui Kim Jong-un este prima membră a dinastiei comuniste care...

Sora lui Kim Jong-un este prima membră a dinastiei comuniste care vizitează Sudul

Publicat:

Avionul la bordul căruia se află sora liderului nord-coreean Kim Jong-un şi şeful statului oficial al Coreei de Nord a aterizat vineri în Coreea de Sud – o premieră istorică, cu câteva ore înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Avionul, cu inscripţia ”Republica Populară Democratică Coreea”, numele oficial al regimului nord-coreean, a aterizat pe aeroportul de la Incheon, în apropiere de Seul, potrivit televiziunii sud-coreene.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane îl critică dur pe posibilul său succesor

El a adus delegaţia oficială mandatată de Coreea de Nord la JO de la Pyeongchang, în frunte cu Kim Yo-jong, sora lui Kim Jong-un.

Ea este prima membră a dinastiei care domneşte de trei generaţii asupra Coreei de Nord ce pune piciorul pe pământul sud-coreean de la sfârşitul Războiului Coreei (1950-1953), care nu s-a încheiat cu un tratat de pace.


Din delegaţie face parte Kim Yong-nam, care este în mod oficial şeful statului nord-coreean, potrivit protocolului nord-coreean, iar cu acest titlu demnitarul nord-coreean de cel mai înalt rang care a venit vreodată în Coreea de Sud.

Această vizită de trei zile este încoronarea unei spectaculoase apropieri între cele două ţări, care se află, în mod teoretic, în continuare în război şi care îşi vorbesc din nou în perspectiva JO, după doi ani de tensiuni foarte puternice, din cauza programelor balistic şi nuclear ale Nordului.

Citeşte şi: Italia. Ciocniri violente între poliţişti şi membri unei grupări de extremă dreapta

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, un susţinător declarat al dialogului cu Nordul, a făcut totul pentru ca JO să fie ”Jocurile Păcii” şi să contribuie la liniştirea situaţiei în peninsulă.

La rândul său, Coreea de Nord este ţinta a numeroase serii de sancţiuni ale Consiliului de Securitate al ONU, menite să-i oprească cursa către arma atomică.

Delegaţia nord-coreeană se duce la Pyeongchang, unde se desfăşoară, vineri, începând cu ora 13.00, ceremonia de deschidere a JO, la care vor asista de asemenea vicepreşedintele american Mike Pence şi premierul japonez Shinzo Abe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

Rusia acuză NATO că ‘sufocă’ Serbia: Moscova compară Alianța cu un șarpe boa constrictor

Rusia a acuzat NATO joi că strânge Serbia "ca un (şarpe) boa constrictor", făcând referire la un exerciţiu militar comun care are loc în...

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.