StiripesurseDiasporaGermania. Închisoare pe viaţă pentru un refugiat musulman care a omorât...

Germania. Închisoare pe viaţă pentru un refugiat musulman care a omorât o femeie convertită la creştinism

Publicat:

Un tribunal german a condamnat vineri la închisoare pe viaţă un bărbat care a ucis o femeie musulmană după ce aceasta s-a convertit la creştinism, transmite dpa, potrivit agerpres.

Tribunalul din oraşul Traunstein (landul Bavaria) a decis vineri că acest caz este atât de grav încât se impune pedeapsa de închisoare pe viaţă.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane îl critică dur pe posibilul său succesor

Bărbatul va fi eligibil pentru eliberarea condiţionată după 15 ani, dar este extrem de improbabil să fie luată această decizie.


În aprilie 2017, acuzatul a înjunghiat mortal o femeie în vârstă de 38 de ani în faţa celor doi fii ai ei, în vârstă de 5 ani, respectiv 11 ani, lângă un supermarket din oraşul german Prien am Chiemsee.

Autorul, un solicitant de azil a cărui cerere fusese respinsă, şi victima sa proveneau din Afganistan şi se cunoşteau.

Crima a fost echivalentă cu o execuţie publică, a declarat procurorul Oliver Moessner în urmă cu câteva zile.

Citeşte şi: Italia. Ciocniri violente între poliţişti şi membri unei grupări de extremă dreapta

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.