StiripesurseȘtirile zileiSenatul american transmite un mesaj de solidaritate poporului ucrainean

Senatul american transmite un mesaj de solidaritate poporului ucrainean

Publicat:

Senatorii americani au transmis marţi un mesaj de solidaritate poporului ucrainean şi un avertisment preşedintelui rus după ce nu au nereuşit să se pună de acord asupra unui proiect comun de sancţiuni la adresa Rusiei, transmite AFP, potrivit agerpres.

“În aceste vremuri întunecate trimitem un mesaj de solidaritate şi determinare poporului ucrainean în numele celor două partide, precum şi un avertisment la fel de clar pentru Vladimir Putin”, au scris doisprezece înalţi oficiali democraţi şi republicani într-un text.

Citeşte şi: Pfizer AMÂNĂ cererea de aprobare a vaccinului anti-Covid pentru copiii sub 5 ani – Black News

Textul, semnat printre alţii de liderii celor două partide, Chuck Schumer şi Mitch McConnell, este un mesaj rar de unitate într-un Congres divizat politic. Este rezultatul eşecului senatorilor de a ajunge la un acord asupra unui proiect de lege comun privind impunerea de sancţiuni Rusiei. Un obstacol major a fost reprezentant de chestiunea dacă Moscova trebuie sancţionată înainte sau după o posibilă invazie a Ucrainei.

La sfârşitul lunii ianuarie, senatori influenţi din ambele tabere dădeau asigurări că sunt extrem de aproape de sancţiuni comune. Republicanii au decis însă în cele din urmă marţi după-amiază să prezinte propriul text.


“Este regretabil că republicanii din Senat au decis să adopte o poziţie partizană mai degrabă decât să lucreze la o propunere susţinută de ambele partide”, a spus preşedintele democrat al Comisiei pentru afaceri externe din Senat, Bob Menendez.

Citeşte şi: SUA şi NATO aşteaptă confirmări privind începerea retragerii efectivelor militare ruse de la frontierele Ucrainei – Black News

Preşedintele Joe Biden, care a promis marţi că are pregătite sancţiuni împotriva Rusiei nu are neapărat nevoie de sprijinul Congresului pentru a le impune. Sprijinul aleşilor americani din ambele partide ar trimite însă un semnal puternic liderului democrat de la Casa Albă.

În mesajul comun de sprijin, senatorii americani asigură că sunt gata să susţină deplin impunerea de “sancţiuni puternice, robuste şi eficiente împotriva Rusiei”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an. Citește și: Partidul Nostru cere...

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.