StiripesurseȘtirile zilei'Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă', declară din nou Washingtonul

‘Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă’, declară din nou Washingtonul

Publicat:

Ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a afirmat joi că “Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă” în Ucraina în pofida anunţurilor sale privind retragerea trupelor comasate la frontiera cu această ţară, potrivit France Presse, scrie agerpres.  

Ea a precizat că i-a cerut secretarului de stat Antony Blinken să vină să participe la o reuniune asupra Ucrainei în Consiliul de Securitate al ONU, prevăzută de mult timp joi dimineaţă la New York, care va fi prezidată de ministrul rus adjunct de externe Serghei Verşinin şi la care va participa de asemenea un viceministru britanic însărcinat cu afacerile europene, James Cleverly.

Citește și: POTOP la Rio! Cel puţin 94 de persoane au murit!

În drum spre Conferinţa de securitate de la Munchen, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, secretarul de stat vine la ONU “pentru a face lumea să înţeleagă că noi facem tot posibilul pentru a împiedica un război”, a precizat pentru presă ambasadoarea americană, ea însăşi cu rang de ministru ca membră a cabinetului lui Joe Biden.

“Elementele pe teren arată că Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă”, a afirmat Linda Thomas-Greenfield.


“Obiectivul nostru este de a transmite gravitatea situaţiei” căci “este un moment crucial”, a subliniat ea. Antony Blinken va “semnala angajamentul nostru intens pentru diplomaţie, oferind şi subliniind calea spre dezescaladare”, a mai spus ea.

Americanii au constatat cu îngrijorare miercuri că Rusia îşi continua escaladarea, afirmând totuşi că a început o detensionare, a declarat un înalt responsabil al Departamentului de Stat, evocând o similitudine cu faza care precedase incursiunea forţelor Moscovei în Georgia în 2008.

Citește și: Separatiştii proruşi din estul Ucrainei susţin că au fost atacaţi de armata de la Kiev

 

El a explicat de asemenea preocuparea americană prin recentele bombardamente în Donbas, regiune din estul Ucrainei, scena unui conflict între Kiev şi separatişti proruşi, precum şi prin pregătirile imputate de Washington ruşilor pentru a fabrica un pretext pentru o invazie în Ucraina.

Este vorba “poate de momentul cel mai periculos pentru pace şi securitate de la sfârşitul Războiului rece”, a afirmat acest înalt responsabil american.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.