StiripesurseDiasporaArmenia condamnată la CEDO pentru detenţia unui fost viceministru

Armenia condamnată la CEDO pentru detenţia unui fost viceministru

Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Armenia pentru patru încălcări ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în dosarul lui Vahan Şirkanian, fost viceministru al apărării, transmite AFP. Guvernul de la Erevan va trebui să îi achite acestuia 12.000 de euro ca daune morale, potrivit agerpres

CEDO a consemnat că reclamantul nu a beneficiat de tratament medical corespunzător în timpul detenţiei şi nu a existat o motivaţie “pertinentă şi suficientă” pentru detenţie.

Citește și : UE permite accesul cetăţenilor extracomunitari vaccinaţi cu serurile aprobate de OMS

Şirkanian, în vârstă de 75 de ani, este un politician cunoscut în Armenia, unde a fost viceministrul al apărării din 1995 până în 1999 şi a ocupat şi alte funcţii guvernamentale.

El a fost arestat în decembrie 2015 pentru presupusa apartenenţă la un “grup infracţional” care intenţiona să comită asasinate politice şi pentru sprijinul acordat acestuia. Alţi 21 de membri ai grupului fuseseră reţinuţi cu o lună înainte.


Fostul oficial a fost închis din 21 decembrie 2015 până în 25 iunie 2018. CEDO a reţinut că potrivit actelor medicale el suferă de mai multe probleme de sănătate – cardiace, pulmonare, renale etc.

Citește și : 570 de migranţi au fost salvaţi de Garda de Coastă italiană

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.