StiripesurseSintezePremieră în lumea teatrului în Arabia Saudită : Pe o scenă...

Premieră în lumea teatrului în Arabia Saudită : Pe o scenă au jucat actori de ambele sexe

Publicat:

Spectatorii unei piese de teatru jucate vineri seara în capitala Arabiei Saudite, Riad, au putut vedea pentru prima dată pe scenă actori de ambele sexe, informează DPA.

Najat, de 21 de ani, a devenit prima actriţă saudită care a jucat într-o piesă de teatru alături de colegi bărbaţi, în cel mai recent eveniment de deschidere socială iniţiat de puternicul prinţ moştenitor saudit Mohammad bin Salman, conform agerpres.

Piesa, bazată pe filmul Disney “The Emperor’s New Groove”, a fost prezentată vineri în capitala saudită Riyadh, urmând ca a doua reprezentaţie să aibă loc sâmbătă.

Citește și : Aviaţia israeliană a lovit 12 obiective militare iraniene şi siriene

Toate biletele la spectacole au fost vândute cu câteva zile înainte, iar din public au putut face parte atât bărbaţi, cât şi femei.


“Deşi este prima mea experienţă pe scenă, spiritul de echipă m-a motivat”, a declarat Najat, care apăruse anterior doar în interpretări scurte pe internet.

În trecut, rolurile femeilor în piesele de teatru jucate în Arabia Saudită erau interpretate de bărbaţi.

Primul cinematograf din Arabia Saudită urmează să se deschidă în luna martie, după ridicarea unei interdicţii, vechi de 35 de ani, care viza cinematografele.

În ultimele luni, artişti de top din străinătate au ţinut o serie de concerte fără precedent în acest regat conservator.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.