StiripesurseDiasporaSenatorul american democrat Chris Coons susţine alocarea a peste 10 miliarde...

Senatorul american democrat Chris Coons susţine alocarea a peste 10 miliarde de dolari pentru gestionarea crizei din Ucraina

Publicat:

Senatorul american democrat Chris Coons, care prezidează subcomitetul din Senat care supervizează ajutorul extern, a declarat vineri că va susţine un proiect de lege privind cheltuieli de urgenţă în valoare de 10 miliarde de dolari sau mai mult pentru a aborda criza apărută în urma invaziei Rusiei în Ucraina, informează Reuters, potrivit agerpres

”Ar fi o presupunere hazardată din partea mea, dar aş fi de acord cu o suplimentare de urgenţă de cel puţin 10 miliarde de dolari, dacă nu mai mult, pentru a satisface aceste nevoi vitale de securitate şi umanitare”, a declarat Coons într-o convorbire cu jurnaliştii, imediat după ce s-a întors dintr-o călătorie de o săptămână în Europa.

Citește și : Rusia rămâne FĂRĂ stand la Mobile World Congress

Enumerând probleme precum milioanele de refugiaţi care ar putea să plece în alte ţări, costul impunerii şi aplicării sancţiunilor, sprijinul umanitar pentru Ucraina şi sprijinul militar pentru Ucraina şi ţările NATO din Europa de Est, Coons a spus: “Deci 10 miliarde de dolari este probabil prea puţin, deoarece nu iau în considerare ceea ce ar putea fi necesar pentru o apărare robustă”.

”Există o mare disponibilitate de a oferi provizii şi instruire continuă rezistenţei ucrainene şi orice alt sprijin ascuns sau deschis care este necesar şi adecvat”, a spus el.


Coons a subliniat că nu va susţine redistribuirea a miliarde de dolari de la programele existente pentru a acoperi costurile legate de Ucraina, având în vedere criza globală de sănătate cauzată de coronavirus şi insecuritatea alimentară internaţională, pentru care finanţarea trebuie de asemenea să fie crescută.

Coons prezidează subcomitetul pentru finanţarea programelor diplomatice şi de ajutor din cadrul Comitetului pentru Credite al Senatului.

Într-un mod diferit faţă de recentele divizări dintre partide, atât colegii de partid ai preşedintelui Joe Biden, cât şi republicanii din opoziţie şi-au exprimat sprijinul pentru o creştere semnificativă a ajutorului militar şi umanitar acordat Ucrainei, unii dintre ei solicitând adoptarea unei legi privind cheltuieli suplimentare de urgenţă încă de săptămâna viitoare.

Citește și :  Erdogan critică NATO şi UE pentru lipsa de acţiune

Administraţia Biden nu a precizat încă ce sumă de bani ar dori să aloce Congresul pentru această criză.

Vineri, rachete ruseşti au lovit Kievul, familiile s-au refugiat în adăposturi, iar autorităţile au îndemnat locuitorii să pregătească cocktailuri Molotov pentru a apăra capitala ucraineană de un atac despre care primarul a spus că a început deja, cu sabotori în oraş.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.