Echipa de campanie electorală a Marinei Le Pen va distruge fluturaşii tipăriţi pentru viitoarea campanie prezidenţială din Franţa din cauza faptului că aceştia conţin o fotografie în care lidera extremei drepte apare alături de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite EFE, potrivit agerpres.
Fluturaşii, de fapt broşuri electorale de cinci pagini, au început să fie distribuiţi în toată ţara, însă începerea invaziei ruse în Ucraina i-a făcut pe unii responsabili cu campania lui Le Pen să se teamă că existenţa unei fotografii cu Putin i-ar putea aduce prejudicii, a explicat marţi cotidianul Liberation în ediţia sa digitală.
Citeşte şi: Germania este pregătită în caz că Rusia ÎNCHIDE robinetul la gaze – Black News
Acum, conducători ai campaniei au ordonat distrugerea fluturaşilor care încă nu au fost distribuiţi cu argumentul unei inexistente greşeli de ortografie, scrie Liberation.
Adunarea Naţională (AN, fostul Front Naţional – n.r.) a tipărit 1,2 milioane de fluturaşi, dar nu se ştie câţi au fost deja distribuiţi. Materialul electoral poate fi văzut în continuare online, pe pagina de campanie a lui Le Pen pe internet, inclusiv fotografia în care apar împreună Le Pen şi Putin.
Fotografia a fost făcută la Moscova, în timpul campaniei lui Le Pen pentru alegerile prezidenţiale din Franţa din 2017, când lidera AN a călătorit în capitala Rusiei pentru a se întâlni cu şeful de la Kremlin şi cu alţi reprezentanţi ai extremei drepte din Europa.
Citeşte şi: Boeing suspendă serviciile operaţionale pentru companiile aeriene ruse – Black News
Scopul acelei deplasări era ca Le Pen să capete vizibilitate politică internaţională, însă relaţia lui Le Pen cu Rusia era mai veche, căci partidul ei, Adunarea Naţională, a obţinut în 2014, pe vremea când încă se mai numea Frontul Naţional, un împrumut în valoare de 9 milioane de euro de la o bancă rusească.
Marine Le Pen, care a fost învinsă fără drept de apel de Emmanuel Macron în al doilea tur al scrutinului prezidenţial din 2017, l-a elogiat în mai multe rânduri pe Putin în ultimii ani, însă după invazia Rusiei în Ucraina a încercat să se distanţeze.











