StiripesurseDiasporaSerbia anunţă data alegerilor

Serbia anunţă data alegerilor

Publicat:

Serbia va organiza alegeri prezidenţiale la data de 3 aprilie, simultan cu cele parlamentare şi locale, a anunţat miercuri preşedintele legislativului de la Belgrad, Ivica Dacic, transmit Reuters şi Tanjug, potrivit agerpres.

Dacic a semnat miercuri la prânz decizia de convocare a scrutinului prezidenţial.

Citeşte şi: Germania este pregătită în caz că Rusia ÎNCHIDE robinetul la gaze – Black News

‘Activităţile electorale vor începe astăzi şi doresc ca ele să se desfăşoare într-o atmosferă democratică şi corectă şi să contribuie la stabilitatea şi la viitorul Serbiei şi la viitorul cetăţenilor săi’, a afirmat Dacic.

El a precizat că actualul preşedinte, Aleksandar Vucic, al cărui mandat urmează să expire în 90 de zile, va rămâne în funcţie până la sfârşitul lunii mai indiferent de rezultatul alegerilor.


Vucic, un conservator populist, a dizolvat parlamentul luna trecută după ce a convocat alegeri legislative şi locale.

Potrivit EFE, se aşteaptă ca Vucic, politicianul cel mai popular din ţară, să anunţe săptămâna viitoare dacă va candida din nou, aşa cum speră susţinătorii săi.

Printre aspiranţii opoziţiei se află generalul în retragere Zdravko Ponos, din coaliţia Serbia Unită, principala forţă de opoziţie, şi Biljana Stojkovic, profesor universitar şi candidată a coaliţiei Moramo dintre ecologişti şi stânga.

Dacă niciun candidat nu va obţine majoritatea absolută de voturi în primul tur, runda finală va avea loc două săptămâni mai târziu.

Citeşte şi: Boeing suspendă serviciile operaţionale pentru companiile aeriene ruse – Black News

La 3 aprilie vor avea loc şi alegerile parlamentare, la care favorit este Partidul Progresist Sârb (SNS, conservator) al lui Vucic, care guvernează din 2012 în coaliţie cu socialiştii, beneficiind de un sprijin de 50%, conform celor mai recente sondaje.

Obiectivul său principal de politică externă este aderarea la Uniunea Europeană, simultan cu menţinerea bunelor relaţii tradiţionale cu China şi Rusia, motiv pentru care Serbia nu s-a aliniat la sancţiunile impuse de Occident Moscovei în urma invadării Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.