StiripesurseDiasporaUn ofiţer rus se află în prezent la conducerea tehnică a...

Un ofiţer rus se află în prezent la conducerea tehnică a centralei nucleare de la Zaporojie (AIEA)

Publicat:

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat că un ofiţer rus se află în prezent la conducerea tehnică a centralei nucleare de la Zaporojie, bombardată şi ocupată de Rusia în timpul invaziei sale în Ucraina, ceea ce contravine principiilor de bază pentru funcţionarea sigură a acesteia, relatează EFE, potrivit agerpres.

”Conducerea centralei se află acum sub comanda comandantului forţelor ruseşti care au preluat controlul sitului săptămâna trecută”, a declarat duminică directorul general al agenţiei ONU, argentinianul Rafael Grossi.

Citește și : Peste 200 de copii evacuaţi de la un orfelinat din Zaporojie au sosit în Liov

Grossi şi-a exprimat “profunda îngrijorare” cu privire la o schimbare care, a avertizat el, contravine unui pilon indispensabil al securităţii nucleare prin limitarea capacităţii personalului tehnic de a “lua decizii fără presiuni nejustificate”.

AIEA a precizat că autoritatea ucraineană de reglementare nucleară a informat că orice acţiune, inclusiv cele legate de funcţionarea tehnică a celor şase reactoare, necesită aprobarea prealabilă a comandantului rus, potrivit unui comunicat al AIEA privind situaţia de la centrală.


În plus, Grossi vorbeşte despre o a doua “evoluţie gravă”, explicând că, începând de astăzi, există probleme de comunicare cu personalul tehnic din Zaporojie, din cauza faptului că telefoanele fixe, faxurile şi e-mailurile nu funcţionează, iar contactul prin reţeaua mobilă este de proastă calitate.

Această situaţie încalcă unul dintre cei şapte piloni de bază ai securităţii nucleare, şi anume menţinerea unei comunicări fiabile între autoritatea de reglementare nucleară şi operatorul centralei.

”Deteriorarea situaţiei comunicaţiilor vitale dintre autoritatea de reglementare şi centrala nucleară din Zaporojie este, de asemenea, o sursă de îngrijorare profundă, în special în timpul unui conflict armat care ar putea pune în pericol instalaţiile nucleare ale ţării în orice moment’, a avertizat Grossi.

”Sunt foarte îngrijorat de aceste evenimente care mi-au fost raportate astăzi”, a declarat diplomatul argentinian.

Citește și : Autorităţile din Mariupol anunţă o nouă încercare de evacuare a circa 400.000 de locuitori blocaţi în încercuirea forţelor ruse

Există, de asemenea, probleme de comunicare cu fosta centrală de la Cernobîl, locul celui mai grav accident nuclear din istorie în 1986, care se află în mâinile trupelor ruseşti invadatoare din 24 februarie.

În plus, AIEA a avertizat că s-a pierdut contactul cu toate instituţiile din oraşul portuar Mariupol, care este asediat de trupele ruseşti folosind diferite surse de materiale radioactive.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.