StiripesurseDiasporaVerzii belgieni îşi schimbă poziţia faţă de centralele nucleare

Verzii belgieni îşi schimbă poziţia faţă de centralele nucleare

Publicat:

Belgia ar trebui să ia în considerare prelungirea duratei de viaţă a centralelor sale nucleare aflate în exploatare, a indicat luni ministrul energiei, din partidul Verzilor, într-o schimbare de poziţie provocată de conflictul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit agerpres.

După luni de dezbateri, guvernul de coaliţie, format din şapte partide, a convenit în decembrie un compromis ce prevede că ultima centrală nuclearo-electrică din Belgia se va închide în anul 2025, cu condiţia ca aceasta să nu conducă la penurii de energie.

Citeşte şi: Mai multe state occidentale cer SUSPENDAREA Rusiei din Interpol – Black News

Verzii au insistat că trebuie respectată legea din 2003 ce prevede renunţarea până în 2025 la energia nucleară, în timp ce liberalii francofoni au încercat să prelungească funcţionarea celor mai noi două reactoare.

Poziţia Verzilor s-a schimbat însă acum.


‘Planul A este gata şi realizabil, dar este nevoie de o reevaluare dată fiind (situaţia din) Ucraina’, a scris ministrul Tinne Van der Straeten pe Twitter.

‘Trebuie de asemenea să privim obiectiv problemele şi obstacolele legate de o prelungire. Ultimele două reactoare reprezintă 3% din energia noastră. Avem nevoie de o revoluţie majoră pentru 100% din energia noastră’, a adăugat ea.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, cel mai mare furnizor de gaze al Europei, a determinat şi Germania să reevalueze renunţarea planificată la facilităţile energetice nucleare şi pe cărbune, pentru a-şi reduce dependenţa de gazul rusesc.

Belgia, care are în total şapte reactoare nucleare, nu a confirmat cum va înlocui capacitatea energetică a acestora, însă o opţiune ar fi fost construirea mai multor centrale pe gaz.

Cele mai noi două reactoare nucleare ale Belgiei sunt operate de compania franceză Engie şi furnizează aproape jumătate din producţia de electricitate a ţării.

Citeşte şi: Invazia Rusiei în Ucraina ar fi putut fi prevenită – Black News

Guvernul a afirmat că va decide la mijlocul lui martie, în urma recomandărilor operatorului reţelei de eletricitate Elia, dacă renunţarea la energia nucleară va pune în pericol aprovizionarea cu energie.

Renunţarea plănuită la energia nucleară ar urma să înceapă cu închiderea unui reactor la 1 octombrie 2022. Lucrările de dezafectare, inclusiv îndepărtarea materialelor radioactive şi demolarea clădirilor, ar urma să se încheie până în 2045.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.