StiripesurseDiasporaGermania pe mână cu Rusia - forțe de menținere a păcii...

Germania pe mână cu Rusia – forțe de menținere a păcii ONU în Ucraina

Publicat:

Germania a salutat miercuri o propunere a preşedintelui rus Vladimir Putin asupra desfăşurării unor forţe ale ONU de menţinere a păcii în estul Ucrainei pentru a-i proteja pe observatorii însărcinaţi cu monitorizarea încetării focului, dar a precizat că orice posibilitate de ridicare a sancţiunilor impuse Moscovei este încă departe, relatează Reuters.

Putin a anunţat marţi că Rusia intenţionează să elaboreze o rezoluţie în Consiliul de Securitate în acest sens, declarând că aceasta ar ajuta la rezolvarea problemei din estul Ucrainei, deşi el s-a referit şi la condiţii preliminare ce ar trebui îndeplinite înainte de orice desfăşurare a “căştilor albastre”.

Purtătoarea de cuvânt a guvernului german, Ulrike Demmer, a declarat că orice desfăşurare ar trebui să fie în întreaga zonă de conflict, şi nu doar pe linia de contact dintre armata ucraineană şi separatiştii proruşi.

Războiul dintre cele două părţi a făcut peste 10.000 de morţi în trei ani.

“Sugestia preşedintelui este un pas”, a spus Demmer, adăugând că sunt necesari încă mulţi paşi înainte pentru ca sancţiunile să poată fi ridicate.


“Pentru discutarea unei ridicări complete a sancţiunilor, este nevoie de implementarea deplină a acordului de încetare a focului de la Minsk”, a adăugat ea.

Ucraina consideră că trupe de menţinere din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) ar trebui desfăşurate de-a lungul întregului teritoriu controlat de separatişti şi pe secţiunile frontierei dintre Ucraina şi Rusia care nu sunt sub controlul Kievului.

Ucraina acuză Moscova că trimite trupe şi arme grele în regiune, lucru respins de Rusia.

Putin a declarat de asemenea marţi că orice decizie a Statelor Unite de a furniza arme defensive Ucrainei ar alimenta conflictul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.