StiripesurseDiasporaGrevă în Germania! Sute de zboruri au fost ANULATE

Grevă în Germania! Sute de zboruri au fost ANULATE

Publicat:

Companiile aeriene au anulat luni sute de zboruri spre şi dinspre aeroporturile din Germania, din cauza unei greve a personalului de securitate de la punctele de control, în contextul unei dispute salariale, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Personalul de securitate a decis să intre luni în grevă timp de o zi pe mai multe aeroporturi din Germania, inclusiv cele de la Duesseldorf, Koln/Bonn şi Berlin, iar noi greve sunt programate pentru ziua de marţi, la alte aeroporturi precum cele de la Frankfurt şi Hamburg.

Citeşte şi: Coaliţia de stânga câştigă alegerile din Columbia – Black News

Conducerea aeroportului din Duesseldorf a informat că 160 de zboruri programate pentru ziua de luni au fost anulate, adică mai mult de jumătate din cele 290 de aterizări şi decolări care urmau să aibă loc luni.

În cazul aeroportului de la Koln/Bonn, 94 dintre cele 136 de zboruri programate pentru ziua de luni au fost anulate, a informat conducerea aeroportului.


Pagina de Internet a aeroportului de la Berlin arată, de asemenea, că multe zboruri sunt anulate.

În ceea ce priveşte ziua de marţi, niciun pasager nu va putea să efectueze operaţiunile de îmbarcare la aeroportul din Frankfurt, exceptând pasagerii care sunt în tranzit, a precizat societatea Fraport, operatorul celui mai mare aeroport din Germania. Conform calendarului iniţial, aproximativ 770 de decolări şi aterizări erau programate pentru ziua de marţi, ceea ce ar fi însemnat aproximativ 80.000 de pasageri, potrivit Fraport.

Sindicatul Verdi cere angajatorilor să majoreze salariile pentru personalul de securitate de la punctele de control, cu cel puţin un euro pe oră pentru următoarele 12 luni, iar angajaţii din diferitele părţi ale Germaniei să câştige acelaşi salariu.

Citeşte şi: Rusia, FORŢATĂ să plătească în ruble datoria externă – Black News

În replică, Asociaţia Federală a Companiilor de Securitate Aeriană din Germania (BDLS) a apreciat că solicitările sindicatului Verdi înseamnă o majorare de până la 40% şi sunt “utopice”.

Următoarea rundă de negocieri salariale este programată pentru zilele de miercuri şi joi, au precizat cele două părţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.