StiripesurseRăzboi in UcrainaArmata rusă nu exclude preluarea 'controlului total' al marilor oraşe din...

Armata rusă nu exclude preluarea ‘controlului total’ al marilor oraşe din Ucraina

Publicat:

Armata rusă nu exclude lansarea de asalturi pentru a prelua controlul total al marilor oraşe ucrainene, a avertizat luni Kremlinul, în condiţiile în care numeroase centre urbane ale ţării sunt încercuite de forţele ruse, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Ministerul Apărării, pentru a asigura securitatea maximă a populaţiei civile, nu exclude posibilitatea de a prelua controlul total al marilor oraşe care sunt deja încercuite”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: Coaliţia de stânga câştigă alegerile din Columbia – Black News

Purtătorul de cuvânt a respins, de asemenea, afirmaţiile responsabililor occidentali potrivit cărora Vladimir Putin este “dezamăgit că soldaţii săi nu avansează suficient de repede”.

Potrivit lui Peskov, preşedintele rus a ordonat până acum “Ministerului Apărării să nu lanseze un asalt rapid asupra marilor centre urbane, inclusiv Kiev” pentru a evita pierderi grele în rândul civililor.


De asemenea, a asigurat el, dacă se va întâmpla acest lucru, culoarele umanitare vor fi menţinute.

Citeşte şi: Rusia, FORŢATĂ să plătească în ruble datoria externă – Black News

Întrebat de jurnaliştii Reuters despre afirmaţiile unor oficiali americani potrivit cărora Rusia a cerut Chinei echipament militar, Peskov a răspuns negativ.

“Rusia deţine propriul potenţial independent pentru a continua operaţiunea. După cum am spus, aceasta decurge în conformitate cu planul şi va fi încheiată complet şi la timp”, a spus Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.