StiripesurseDiasporaSlovacia expulzează 3 angajaţi din personalul ambasadei Rusiei, iar Moscova anunţă...

Slovacia expulzează 3 angajaţi din personalul ambasadei Rusiei, iar Moscova anunţă că va răspunde acţiunii ‘nejustificate’

Publicat:

Slovacia a decis să expulzeze trei membri din personalul ambasadei Rusiei la Bratislava în baza unor informaţii primite de la serviciile speciale, iar aceştia trebuie să părăsească ţara în termen de 72 de ore, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

“În acelaşi timp, Ministerul Afacerilor Externe îndeamnă cu fermitate ambasada Federaţiei Ruse ca reprezentanţii săi să-şi desfăşoare activităţile în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice”, a precizat diplomaţia slovacă într-un comunicat.

Citește și : Mateusz Morawiecki cere crearea unui fond pentru reconstrucţia Ucrainei din activele ruse confiscate

Moscova va răspunde expulzării “nejustificate” de către Slovacia a trei angajaţi ai ambasadei Rusiei, a declarat luni un purtător de cuvânt al MAE rus.

“Acţiunea nejustificată nu va rămâne fără răspuns”, a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit agenţiei ruse de ştiri Interfax, preluată de Reuters.


Citește și : Franţa cere ca mai mulţi oameni din anturajul lui Putin să fie sancţionaţi de UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.