StiripesurseRăzboi in UcrainaMoscova REFUZĂ orice pronostic în negocierile cu Ucraina. Kievul dă de...

Moscova REFUZĂ orice pronostic în negocierile cu Ucraina. Kievul dă de înţeles că un acord este posibil

Publicat:

Kremlinul a apreciat marţi drept prematur orice “pronostic” cu privire la negocierile cu Kievul, care ar urma să fie reluate marţi, după ce un consilier al preşedinţiei ucrainene a apreciat drept posibil ca un acord de pace să fie încheiat până în luna mai, informează AFP, potrivit agerpres.

“Munca celor două delegaţii (rusă şi ucraineană) continuă prin videoconferinţă, aceasta este o activitate complexă şi faptul că ea continuă este deja un lucru pozitiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. “Nu vrem să facem pronosticuri deocamdată”, a adăugat Peskov, afirmând că preferă să aştepte “rezultate tangibile înainte de a informa populaţiile celor două ţări”.

Citeşte şi: Cu cât punem capăt mai devreme dezastrului GDPR din Europa, cu atât mai bine – Black News

Înainte de aceasta, Oleksii Arestovici, consilier al preşedinţiei ucrainene, a apreciat drept posibilă încheierea unui acord de pace între Moscova şi Kiev. “Cred că cel târziu în luna mai (…) ar trebui foarte probabil să ajungem la un acord de pace şi poate că mult mai repede”, a spus el pe un canal YouTube.

Potrivit Reuters, Oleksii Arestovici a mai declarat că războiul din Ucraina se află la o răscruce ce ar putea duce la un acord în negocierile cu Rusia sau la o nouă ofensivă rusă. “Ne aflăm la o răscruce. Fie vom conveni (asupra unui acord) în timpul actualelor negocieri, fie ruşii vor întreprinde o nouă tentativă (de ofensivă) şi apoi vor avea loc noi negocieri”, a spus Arestovici.


Vezi şi: Protest anti-război, în direct la televiziunea de stat din Rusia – VIDEO – Black News

Întrebat în timpul unei conferinţe de presă cu privire la formatul unui asemenea acord, Peskov a declarat că este de asemenea prea devreme pentru a discuta public despre aceasta. “Aceasta face de asemenea parte din discuţii”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Cea de-a patra rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia urmează să aibă loc marţi, după o “pauză tehnică” anunţată luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.