StiripesurseDiasporaLondra adaugă pe lista de sancţiuni alte 350 de persoane şi...

Londra adaugă pe lista de sancţiuni alte 350 de persoane şi entităţi din Rusia

Publicat:

Guvernul britanic a anunţat marţi că un număr suplimentar de 350 de persoane şi entităţi din Rusia sunt vizate de sancţiunile adoptate împotriva Rusiei pentru invazia din Ucraina, relatează DPA, potrivit agerpres

Extinderea listei aduce Marea Britanie în linie cu sancţiunile anunţate deja de Uniunea Europeană.

Citește și : Negocierile dintre Rusia și Ucraina au reînceput

Anterior, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că salută sancţiunile occidentale, dar că ele “nu sunt suficiente” pentru a pune capăt agresiunii Rusiei, cerând un embargou comercial total.

Premierul britanic Boris Johnson, care a găzduit o reuniune a statelor din cadrul Joint Expeditionary Force la Londra, la care a participat şi Zelenski prin videoconferinţă, a spus că înţelege apelul preşedintelui ucrainean la înăsprirea sancţiunilor, inclusiv în privinţa băncilor şi a sistemului de plăţi SWIFT.


Alte sancţiuni economice generale au fost anunţate de asemenea marţi, fiind interzis exportul de produse de lux spre Rusia şi majorate tarifele de import pentru sute de bunuri, inclusiv vodcă.

Guvernul britanic a spus că vodca rusească se numără printre bunurile în valoare de circa 900 de milioane de lire sterline (1,07 miliarde de euro) afectate de o creştere a tarifului cu 35%.

Interdicţia de export ar urma să afecteze accesul Rusiei la vehicule, îmbrăcăminte şi opere de artă de lux din Marea Britanie, ca parte a unei acţiuni coordonate a statelor din G7.

Departamentul pentru Comerţ Internaţional a transmis că interdicţia de export “va garanta că oligarhii şi alţi membri ai elitei, care au devenit bogaţi în timpul domniei preşedintelui Putin şi sprijină invazia ilegală, nu vor avea acces la bunuri de lux”.

Citește și : Ruşii şi americanii îşi continuă colaborarea din spaţiu: ‘Lucrăm împreună!’

Printre cele mai recente sancţiuni se numără şi măsura de a interzice accesul Rusiei şi Belarusului la tarifele prevăzute de statutul comercial al naţiunii celei mai favorizate pentru sute dintre exporturile lor, ambele ţări rămânând fără beneficii cheie date de apartenenţa la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Marea Britanie a mai anunţat că va tăia toate instrumentele financiare pentru export susţinute de guvern pentru Rusia şi Belarus, ceea ce înseamnă că nu va mai emite noi garanţii, împrumuturi şi asigurări pentru exporturi spre cele două ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.