StiripesurseȘtirile zileiChina a încercat să influenţeze alegerile din SUA

China a încercat să influenţeze alegerile din SUA

Publicat:

Documente făcute publice în cadrul unui proces au dovedit pentru prima dată implicarea Chinei în alegeri din Statele Unite, transmite joi BBC, potrivit agerpres.

Cinci suspecţi care lucrau pentru poliţia secretă chineză au complotat pentru hărţuirea unui veteran american de origine chineză, care candida pentru Congresul SUA. Departamentul Justiţiei de la Washington a apreciat că acuzaţii au făcut în acest sens eforturi “scandaloase şi periculoase”.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 de răniţi! – Black News

Trei dintre ei au fost deja arestaţi, iar doi sunt încă urmăriţi. Acuzaţiile împotriva lor se referă la “scheme de represiune transnaţionale” împotriva unor rezidenţi din SUA ale căror opinii şi acţiuni politice erau “dezaprobate de guvernul Republicii Populare Chineze”.

Cei cinci au încercat, potrivit procuraturii dintr-un district newyorkez, să “intervină în alegeri federale” organizând o campanie împotriva candidaturii unui fost lider al manifestaţiilor pentru democraţie din 1989, din piaţa Tiananmen din Beijing. După protestul din studenţie, acesta a reuşit să fugă în SUA, unde a obţinut cetăţenia şi s-a înrolat în forţele armate. În 2021, el şi-a anunţat intenţia de a obţine un loc de congresman la alegerile din noiembrie 2022.


Citeşte şi: Ruşii blochează navigaţia în nord-vestul Mării Negre – Black News

Aceiaşi inculpaţi au pregătit distrugerea operelor unui artist chinez din Los Angeles care criticase guvernul ţării sale natale. Ei au instalat, se pare, echipamente de spionaj în atelierul şi automobilul artistului.

Procurorul Breon Peace a declarat că gruparea infracţională a pregătit campanii pentru “reducerea la tăcere, hărţuirea, discreditarea şi spionarea” unor rezidenţi ai Statelor Unite pentru “simpla exercitare a libertăţii de exprimare a acestora” şi a adăugat că SUA “nu vor tolera acţiuni flagrant ilegale împotriva unor rezidenţi” pe teritoriul său şi “subminarea valorilor şi drepturilor noastre americane la care ţinem”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Uganda denunţă restricţiile aeriene “nedrepte”

Uganda, ţară care a avut un răspuns lăudat la nivel internaţional în faţa focarului de Ebola, cu doar 19 cazuri înregistrate, inclusiv două decese,...

VIDEO Roboți, simulatoare și invenții spectaculoase la Chișinău Maker Faire 2026

Tehnologia, inovația și creativitatea s-au întâlnit în cadrul celei de-a șasea ediții a festivalului „Chișinău Maker Faire”, unde participanții și-au prezentat proiectele și au...

Corupția și frauda financiară, investigate după reguli noi. Competențele CNA, PA și PCCOCS au fost redefinite

Competențele instituțiilor responsabile de investigarea cazurilor de corupție, fraudă financiară și criminalitate organizată au fost redefinite printr-un proiect de lege adoptat de Parlament în...

Temperaturile ridicate aduc specii noi în Marea Neagră. Crabul albastru american și crevetele japonez vor înlătura fauna marină pe care o știam

Încălzirea globală modifică radical biodiversitatea din Marea Neagră. Creșterea temperaturilor apei favorizează apariția și înmulțirea unor specii care, până de curând, nu puteau supraviețui în această regiune. Printre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.