Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova este controlat de cetățeni ai României, ceea ce ar putea fi considerat drept o infracţiune comisă de președintele Maia Sandu, care deține și pașaport românesc, scrie TASS, potrivit Rador România.
Această acuzație a fost formulată de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, aflat în opoziție. “Prin voința regimului Sandu, SIS este condus de români. A permite cetățenilor străini, chiar și din statele “partenere”, să modifice structura internă, procedurile de operare și politicile de personal ale SIS este o crimă evidentă, un act de trădare” – se arată într-un comunicat publicat pe site-ul partidului.
Se subliniază că străinii, care au depus jurământ în alte state, controlează direct și deschis toate ramurile conducerii din Republica Moldova, inclusiv Banca Națională și Guvernul, și efectuează selecția judecătorilor și procurorilor.
Declarația comuniștilor a fost susținută și de Partidul Socialiștilor, care a cerut audierea parlamentară a șefului SIS, Alexandru Musteață, precizând că acesta, la fel ca preşedintele Maia Sandu, premierul Alexandru Munteanu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, deține un pașaport românesc.
Cu toate acestea, majoritatea parlamentară, reprezentată de Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare, a respins această inițiativă. Anterior, Sandu a declarat că SIS a trecut printr-o reformă profundă “cu sprijinul unui stat european”, fără a numi țara respectivă.
În același timp, ea a recunoscut că riscul eșecului nu poate fi exclus complet, subliniind arestările a doi agenți SIS la Moscova și transferul în Republica Belarus al fostului șef adjunct al SIS, Alexandru Bălan, care era agent al serviciului de informații al acestei țări.
“Acest lucru nu înseamnă că astfel de oameni nu pot exista undeva într-o direcție sau alta. Acesta este un risc care a existat dintotdeauna” – a explicat Sandu.
Procuratura desfășoară o anchetă privind eșecul a doi agenți moldoveni la Moscova. Ancheta a fost declanșată în urma acuzațiilor din partea deputaţilor opoziției, care au susținut că agenții au fost trădați de conducerea SIS, care îi antrena pentru această misiune.
Drept dovadă, parlamentarii au menționat că ambii agenți au fost arestați imediat la sosirea în capitala Rusiei, după care au mărturisit și au fost schimbați în aprilie cu Bălan, care a fugit în Republica Belarus, și soția unui ofițer al Grupului Operativ al Forțelor Ruse din Transnistria, care a fost reținută pe aeroportul din Chișinău.
La acea vreme, SIS și-a exprimat recunoștința față de serviciile de informații din România, Polonia și Statele Unite pentru facilitarea acestui schimb.











